Fotografii Lucian Ene şi Luciana Vulea expun diseară, 10 septembrie, de la ora 20.00, la restaurantul japonez Nobori din Cluj-Napoca. Una dintre persoanele pe care ei le-au fotografiat este si solistul trupei „Luna Amară", Mihnea Blidariu.
Artiştii fotografi Lucian Ene şi Luciana Vulea sunt autorii expoziţiei de fotografie, intitulată Atmospheres, se arată în comunicatul trimis de Irina Gaşpar, PR restaurantului Nobori.
„Fiecare dintre cele 30 de fotografii expuse într-o asimetrică, dar potrivită ordine, poartă privitorul spre câte o atmosferă aparte. Fie că e vorba de o fetiţă blocată de ziduri, de o balerină pe poante, de o mireasă sub cascadă, de o pereche de gene misterioase, de miri înconjuraţi de fum sau de acele unite de soarta legată la ochi, fotografiile creează câte o poveste al cărui final îl poate stabili spectatorul. În spatele fiecărei opere există o istorioară, amuzantă sau impresionantă", afirmă Irina Gaşpar.
Lucian Ene este un fotograf originar din Topliţa, cu o experienţă în această artă de peste 16 ani, care uimeşte prin îndârjirea şi ambiţia de a duce o sesiune foto la bun sfârşit indiferent de ceea ce intervine în timpul şedinţei, de mediul ambiant, de înălţimea la care se află unghiul potrivit.
Luciana Vulea este o tânără artistă ce se află la prima expoziţie de o asemenea anvergură. Luciana s-a mutat din Târnăveni în Cluj-Napoca pentru a urma cursurile secţiei foto-video a Facultăţii de Arte Plastice din cadrul Universităţii de Artă şi Design, Cluj, şi pe care o va absolvi anul viitor.