Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) are în vedere posibilitatea preluării creanţei ANAF faţă de Rodipet, în valoare de circa 219 milioane lei (aproape 50 milioane de euro).
Vasile Uifăleanu, administratorul special al Network Press Concept (fosta Rodipet), ne-a declarat: "Ni s-a spus verbal că AVAS ar vrea să preia creanţa ANAF faţă de Rodipet. A fost doar o discuţie, deocamdată nu este nimic cert. Creanţa ANAF se ridică la circa 219 milioane lei, din care noi am contestat în instanţă suma de 140 milioane lei. Procesul se va judeca la Curtea de Apel Bucureşti".
Datoria totală a Rodipet către creditorii săi se ridică la circa 75 milioane de euro.
Potrivit reprezentanţilor AVAS, Autoritatea ia, într-adevăr, în discuţie posibila preluare a datoriei Rodipet faţă de ANAF, însă menţionează că, până în prezent, nu a luat o hotărâre în acest sens.
Concret, prin preluarea creanţei ANAF, AVAS, în calitate de acţionar (51%) şi creditor al Rodipet, ar permite aplicarea unui plan de reorganizare judiciară a societăţii.
Vestea le-a dat speranţă puţinilor angajaţi pe care îi mai are fostul distribuitor de presă.
Constantin Rădulescu, reprezentantul salariaţilor Rodipet, ne-a declarat: "Există disponibilitate din partea AVAS pentru reluarea activităţii societăţii. ANAF nu a marşat pe ideea reorganizării judiciare a distribuitorului de presă, solicitând-i falimentul. A considerat că sumele pe care i le datorează sunt prea mari pentru a permite un plan de reorganizare judiciară. Rodipet este acum în administrare specială, potrivit legii, în stadiu de observaţie.
Compania a primit aprobarea să încheie contracte de asociere în participaţiune cu alţi distribuitori".
Reprezentanţii AVAS ne-au explicat că preluarea creanţei ANAF faţă de Rodipet de către AVAS implică aprobarea acestei măsuri de Guvernul României,