IAŞI. Nici bine nu s-a constituit Alianţa România Dreaptă că au şi început atacurile între aliaţi. Cei de la Noua Republică îi acuză pe reprezentanţii Forţei Civice că au cerut ieşirea lor de la negocierile din cadrul alianţei. În plus, Mihai Razvan Ungureanu este socotit „o dezamăgire pentru electoratul de dreapta”.
“MRU devine din ce în ce mai mult o dezamăgire pentru electoratul de dreapta, care aşteaptă cu adevărat o schimbare din temelii a clasei politice. Ezitările lui MRU din ultima vreme mă fac să cred că nu are capacitatea de a găsi totdeauna poziţia corectă pentru a ajuta la îndeplinirea acestui deziderat major al anului 2012”, se arată într-un articolul publicat pe site-ul Noua Republică.
În acelaşi articol se mai arată că “parte din oamenii adunaţi la grămadă în PFC sunt foşti membri Noua Republică, care la un anumit moment clamau lipsa de principii, contestau conducerea lui Mihail Neamţu şi cereau nici mai mult nici mai puţin dizolvarea structurilor de conducere.
Noua Republică mai arată că la vârful Partidului Forţa Civică sunt persoane “racolate în grabă” de la PSD, PRM, UNPR, PDL şi care sunt urmărite de “episoade de dizidenţă de mucava”.
“Forţa Civică a pornit cu stângul şi de mână cu stânga. Tolerarea traseismului doctrinar în rândurile propriului partid reprezintă o abatere gravă de la principiile pe bază cărora ar trebui reconstruită clasa politică din România”, mai susţine Noua Republică.
IAŞI. Nici bine nu s-a constituit Alianţa România Dreaptă că au şi început atacurile între aliaţi. Cei de la Noua Republică îi acuză pe reprezentanţii Forţei Civice că au cerut ieşirea lor de la negocierile din cadrul alianţei. În plus, Mihai Razvan Ungureanu este socotit „o dezamăgire pentru electoratul de dreapta”.
“MRU devine din ce în ce mai mult o dezamăgire pentru electoratul de dreapta, care aşteaptă cu adevărat o schimb