Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVISTA PRESEI. Rocadă în Guvern. De ce pleacă Silaghi de la Transporturi

Publicat in Romania Libera, luni 10 septembrie 2012 ·

"Rocadă în guvern: Liberalii preiau Sănătatea, PSD va conduce Dezvoltarea", titrează Evenimentul Zilei.

"Guvernul condus de Victor Ponta se pregăteşte de schimbări. Surse din USL au declarat 'Evenimentului zilei' că, în perioada următoare, va avea loc o rocadă cu Ministerul Dezvoltării şi cel al Sănătăţii. Astfel, liberalii vor ceda Dezvoltarea social-democra ţilor, iar PSD va renunţa la portofoliul Sănătăţii, în favoarea PNL. Actualul ministru al Dezvoltării, liberalul Eduard Hellvig nu va părăsi însă guvernul. O va face însă colegul său de partid Ovidiu Silaghi. Potrivit surselor EVZ, Hellvig va prelua de la acesta conducerea Ministerului Transporturilor. Scoaterea lui Silaghi din guvern este o dorinţă mai veche a preşedintelui PNL, Crin Antonescu. Ministrul Transporturilor a rănit orgoliul şefului său de partid, fiind astfel trecut pe lista neagră a remaniabililor," se arată în Evenimentul Zilei.

Adevărul relatează că 2.000.000 de euro au fost "îngropate într-o gară-fantomă": "În estul extrem al României se găseşte o staţie CFR care ar avea şanse considerabile să intre în Cartea Recordurilor la capitolul „gara cea mai securizată din lume în mod inutil". Este vorba despre staţia CFR din localitatea vasluiană Fălciu, aflată la doi paşi de râul Prut. Mai precis, un câmp imens de bălării în care Guvernul României a îngropat dintr-o semnătură heirupistă 8 milioane de lei în aparatură de securitate cu gândul la Schengen." Prin această gară, punct de frontieră feroviară cu Basarabia, nu mai trec trenuri internaţionale de aproape doi ani, potrivit Adevărul.

Sub titlul "Europa în acord cu CEDO sau CEDO contra Europei?", avocatul Gheorghe Piperea scrie în Cotidianul: "Grecia nu dă drept de vot celor care, deşi sunt cetăţeni greci, nu au reşedinţă în Grecia. Dacă vor să voteze, trebuie să călătorească în Grecia! Şi asta este nu doar constituţional

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licenţa de participare în competiţiile europene

Mediafax acum 28 minute
În urma analizării documentelor trimise de către club prin intermediul FRF, Corvinul Hunedoara a primit acordul de participare în UEFA Europa League, sezonul 2024-2025. Corvinul Hunedoara a obţinut dreptul de a participa în UEFA Europa League prin c

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum 55 minute
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 3 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum o ora
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum o ora
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum 19 minute
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 3 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 3 ore
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

11°/23°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°