Garda Financiară Alba are un nou șef, din data de 4 septembrie 2012. Este vorba despre Cristian Muntean, numit în funcție prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Șerban Pop. Acesta îl înlocuiește în funcție pe Daniel Morariu, care a a asigurat conducerea instituției din octombrie 2011, după demisia lui Dorin Nistor.
Cristian Muntean are 41 de ani și este absolvent al Academiei de Științe Economice din București. Din 1995 până în prezent, acesta a ocupat funcția de comisar superior clasa I în cadrul Gărzii Financiare Alba. Este domiciliat în Cluj Napoca, dar locuiește, alternativ, și în Alba Iulia.
A fost numit în funcție prin ordin al președintelui ANAF, cu sprijinul și la recomandarea PNL Alba. Numirea este temporară, până la organizarea unui concurs. Cristian Muntean a declarat că nu este și nu a fost membru în niciun partid.
„Mi-am preluat atribuțiile săptămâna trecută, iar deocamdată îmi propun să clarific situația aici. Suntem foarte ocupați cu diverse acțiuni și suntem presați de lipsa de personal, după restructurările de anul trecut”, a adăugat Cristian Muntean.
Puteți accesa declarația de avere a noului șef al Gărzii Financiare: Declaratie de avere Cristian Muntean
URL scurt: http://alba24.ro/?p=122171
Garda Financiară Alba are un nou șef, din data de 4 septembrie 2012. Este vorba despre Cristian Muntean, numit în funcție prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Șerban Pop. Acesta îl înlocuiește în funcție pe Daniel Morariu, care a a asigurat conducerea instituției din octombrie 2011, după demisia lui Dorin Nistor.
Cristian Muntean are 41 de ani și este absolvent al Academiei de Științe Economice din București. Din 1995 până în prezent, acesta a ocupat funcția de comisar superior clasa I în cadrul Gărzii Financiare Alba. Este domiciliat în Cluj