Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce poate învăţa Otopeni de la aeroportul din Cluj: accesul taximetriştilor se face pe bază de abonament, toate taxiurile au tarif unic, la fel ca în oraş

Publicat in Ziarul Financiar, luni 10 septembrie 2012 ·

Cu un milion de pasageri anul trecut, aeroportul internaţional din Cluj-Napoca, al treilea cel mai mare din ţară, după Henri Coandă (Otopeni)- cu 5 mil. pasageri şi cel din Timişoara, permite accesul firmelor de taxi în aeroport doar pe bază de abonament, care este pe o perioadă determinată, ce poate fi aleasă de taximetrist.

"Accesul firmelor de taxi în perimetrul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca se face nediscriminatoriu, pe bază de abonament, iar abonamentele se pot încheia pentru o perioadă de 3 luni, 6 luni sau un an", a transmis Magda Diaconu, de la biroul de marketing din cadrul aeroportului din Cluj-Napoca. Accesul firmelor de taxi în aeroport este condiţionat însă de respectarea de către taximetrişti a prevederilor legii privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, prin care se interzice practica de abordare a clienţilor în interiorul aeroportului de către taximetrişti sau interpuşi. Şi pe Otopeni este interzisă această practică, dar până acum autorităţile nu au reuşit să o eradicheze.

"Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca colaborează cu Poliţia Transporturi, care are deschis un punct de lucru în aeroport, pentru a preîntâmpina orice eventual incident legat de călătoria pasagerilor care aleg să apeleze la serviciile oferite de firmele de taxi prezente în incinta aeroportului", potrivit informaţiei transmise de reprezenta biroului de marketing. De pe aeroportul din Cluj-Napoca efectuează curse companiile aeriene Tarom, Wizz Air şi Lufthansa. Aeroportul este situat la circa 10 kilometri faţă de centrul oraşului şi la 12 kilometri faţă de gară. Durata călătoriei cu maşina de la aeroport în centru este de 20 de minute.

Taxiurile au un tarif unic de 1,79 lei pe kilometru, potrivit reprezentanţilor aeroportului şi firmelor de taxi. "Sunaţi şi vă trimitem maşină, toate au acelaşi tarif pe ceas şi vă iau direct din faţa a

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul PNL Bogdan Huțucă - „Ilie Bolojan este, oficial, noul premier desemnat“

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul PNL Constanța, Bogdan Huțucă a transmis un mesaj după desemnarea lui Ilie Bolojan ca pim ministru al României. Deputatul PNL a menționat că are convingerea că un guvern condus cu seriozitate, decență și cu obiective clare de reformă poate

Sorin Grindeanu: Marți sau miercuri am putea avea ÎNVESTIREA guvernului

Gandul acum 49 minute
„Este dificil ca toate procedurile să fie finalizate până luni, însă marți-miercuri putem avea guvernul”, spune Sorin Grindeanu, după discuțiile cu premierul desemnta, Ilie Bolojan. „Este extrem de dificil să ai acord politic complet, programul pus

Rezultate BAC 2025. Cele două județe în care rata de promovare a fost mai mare decât anul trecut

HotNews acum 6 ore
Rata de promovare la BAC 2025, înainte de contestații, este de 74,3%, față de 76,4% în 2024. În doar două județe din țară au fost înregistrate o creștere a ratei de promovare, față de anul trecut. Elevii au aflat rezultatele la BAC 2025. Acum, pot f

Președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere la Agenția Națională de Integritate. Conține o listă cu 400 de persoane, dar nu e publică

HotNews acum o ora
Șeful statului a precizat, vineri, într-o discuție informală cu jurnaliștii, că și-a depus declarația de avere și că în anexă au fost trecute cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, informează

Armata germană consideră Rusia un „risc existenţial” pentru Germania şi Europa (Der Spiegel)

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Armata germană consideră Rusia un „risc existenţial’ pentru Germania şi pentru Europa, conform unui raport publicat în revista Der Spiegel care citează un nou document strategic al Bundeswehr-ului, i

Ministrul italian al apărării spune că NATO nu mai are niciun motiv să existe

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a declarat vineri că NATO „nu mai are un motiv să existe” și că UE nu contează pe scena globală, transmite Politico. Urmărește cele mai noi producții vi

Știri România O femeie a murit după ce și-a dat foc în plină stradă!

Ziua Constanta acum 6 ore
O femeie a murit după ce și-a dat foc, vineri, 20 iunie, la prânz, pe o stradă din orașul Petrila, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. Deocamdată nu se cunoaște identitatea victimei. Incidentul a fost semnalat autori

Cum și-a recuperat Andrew Tate permisul de conducere, după ce a fost prins cu 196 km/h într-o localitate din Vâlcea

HotNews acum 5 ore
Andrew Tate fusese lăsat fără permisul de conducere după ce a fost surprins, pe 7 iunie, de polițiștii rutieri circulând bolidul cu 196 km/h într-o localitate cu limită de 50 km/h. Andrew Tate şi-a recuperat permisul de conducere, după ce a contesta

Marcel Ciolacu se implică în negocierile din PSD pentru ministere. Pe cine susține la Sănătate

Adevarul acum 43 minute
Fostul preşedinte PSD Marcel Ciolacu o susţine pe senatoarea Carmen Orban, fosta sa consilieră la Guvern, pentru funcţia de ministru al Sănătăţii.

Messi continuă seria de cuvinte frumoase între el și Cristiano Ronaldo: „Am multă admirație pentru el și pentru cariera pe care a avut-o și o are în continuare”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Lionel Messi a mărturisit, într-un interviu ulterior victoriei echipei sale Inter Miami cu Porto (2-1), că îl admiră pe omul cu care a împărțit scena fotbalului mare în ultimii 15 ani, Cristiano Rona

Vremea

București
acum

23°
vin.

20°/24°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/28°
lun.

18°/31°
Iasi
acum

22°
vin.

16°/23°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/26°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

20°/24°
sâm.

13°/24°
dum.

15°/23°
lun.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

16°/23°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/24°
lun.

15°/28°
Timisoara
acum

25°
vin.

18°/27°
sâm.

13°/27°
dum.

12°/30°
lun.

15°/34°