Ministerul Agricultorii a publicat hotărârea privind acordarea de ajutoare agricultorilor afectaţi de secetă, astfel că începând de mâine aceştia pot începe să depună solicitări, se arată într-un comunicat de presă.
Fermierii pot depune cereri la direcţiile pentru agricultură, până la data de 15 octombrie, iar banii vor fi acordaţi începând cu data de 1 noiembrie. Beneficiarii acestui ajutor pot fi fermieri, persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, persoane juridice precum şi orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică care deţin suprafeţe de culturi agricole în teren arabil şi au înfiinţat culturi în toamna anului trecut sau primăvara acestui an.
Ajutorul este de 100 de lei pe hectar şi se acordă pentru suprafeţe cuprinse între 1 ha şi maxim 10 ha inclusiv. Numărul estimat de beneficiari este de aproximativ 573.000 de fermieri, iar suprafaţa de teren arabil pentru care se acordă sprijinul este de aproximativ 1,9 milioane ha, se transmite în comunicatul de presă.
F. A. Ministerul Agricultorii a publicat hotărârea privind acordarea de ajutoare agricultorilor afectaţi de secetă, astfel că începând de mâine aceştia pot începe să depună solicitări, se arată într-un comunicat de presă.
Fermierii pot depune cereri la direcţiile pentru agricultură, până la data de 15 octombrie, iar banii vor fi acordaţi începând cu data de 1 noiembrie. Beneficiarii acestui ajutor pot fi fermieri, persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, persoane juridice precum şi orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică care deţin suprafeţe de culturi agricole în teren arabil şi au înfiinţat culturi în toamna anului trecut sau primăvara acestui an.
Ajutorul este de 100 de lei pe hectar şi se acordă pentru suprafeţe cuprinse între