"Să aducă linişte, împăcare în sufletele părinţilor persoanei decedate şi, în ipoteza în care soluţia ce va fi promovată de procuror va fi de neîncepere a urmăririi penale, orice urmă de îndoială ce ar putea plana asupra soţului persoanei decedate ar fi spulberată, fapt ce ar putea aduce înţelegere între membrii celor două familii de dragul omului pe care, aşa cum acestea susţin, l-au iubit, respectat şi care şi-a dorit ca, în pofida actului său, părinţii şi soţul să convieţuiască în bună înţelegere, să contribuie împreună cu dragoste şi din dragoste la creşterea copilului rămas fără ocrotirea mamei naturale", au scris judecătorii.
Crezi că va fi posibil vreodată ca Petru Mircea şi Ion şi Eugenia Manole să cadă la pace şi să ajungă să-l crească pe băiatul Mădălinei aşa cu judecătorii cer? "Să aducă linişte, împăcare în sufletele părinţilor persoanei decedate şi, în ipoteza în care soluţia ce va fi promovată de procuror va fi de neîncepere a urmăririi penale, orice urmă de îndoială ce ar putea plana asupra soţului persoanei decedate ar fi spulberată, fapt ce ar putea aduce înţelegere între membrii celor două familii de dragul omului pe care, aşa cum acestea susţin, l-au iubit, respectat şi care şi-a dorit ca, în pofida actului său, părinţii şi soţul să convieţuiască în bună înţelegere, să contribuie împreună cu dragoste şi din dragoste la creşterea copilului rămas fără ocrotirea mamei naturale", au scris judecătorii.
Crezi că va fi posibil vreodată ca Petru Mircea şi Ion şi Eugenia Manole să cadă la pace şi să ajungă să-l crească pe băiatul Mădălinei aşa cu judecătorii cer?