Un bătrân de 87 de ani, din Bumbești-Jiu, a decedat în cursul zilei de sâmbătă, într-un incendiu. Trupul neînsuflețit al octogenarului a fost găsit de pompierii care au venit să stingă un incendiu de vegetație uscată. Un echipaj încadrat cu şapte subofiţeri din cadrul Gărzii de Intervenţie nr. 3 Bumbeşti Jiu a intervenit sâmbătă, în oraşul Bumbeşti Jiu, punctul „Sublaz”, ca urmare a solicitării cetăţenilor, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată, izbucnit pe un teren proprietate a cetăţenilor. Pe timpul desfăşurării operaţiunilor de localizare şi lichidare a incendiului, subofiţerii ISU Gorj au găsit carbonizat cadavrul unei persoane de sex masculin, Gheorghe S., în vârstă de 87 de ani, din Bumbeşti Jiu, ce se afla cu animalele la păscut. Cauza probabilă a acestui incendiu este „fumatul – efectul termic degajat de ţigară”. În urma acestui incendiu a ars vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ trei hectare.