Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şoseaua morţii face noi victime

Publicat in Gazeta de Nord Vest, luni 10 septembrie 2012 ·

Un bărbat a decedat ieri pe DN 19, între Carei şi Petreşti, după ce a intrat cu automobilul într-un copac

După ce în ultimii ani mai multe persoane au plătit preţul suprem în porţiunea Petreşti – Carei a Drumului Naţional 19, şoseaua morţii şi-a cerut din nou tributul. Este vorba despre un careian, în vârstă de 32 de ani, care după ce a adormit la volan a pierdut controlul maşinii şi a intrat într-un copac aflat pe marginea drumului. Din cauza impactului deosebit de violent, Ervin H. a decedat. Accidentul aduce în discuţie o mai veche dilemă a copacilor de pe marginea drumurilor. Nu de alta, dar în ultimii ani circa 10 persoane au decedat după ce autovehiculele în care se aflau s-au izbit de copacii de pe marginea drumului.

Poliţiştii rutieri au stabilit concursul de împrejurări nefericite care au dus la decesul tânărului. “În cursul acestei nopţi (duminică spre luni, n.red.), în jurul orei 03.00, un grav accident de circulaţie s-a produs pe DN 19, între localităţile Petreşti şi Carei, în urma căruia un bărbat de 32 de ani şi-a pierdut viaţa. Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Carei, ce au efectuat investigaţiile în cazul acestui accident, au stabilit că victima, Ervin H., de 32 de ani, din Carei, conducea autoturismul din direcţia Petreşti spre Carei, dar pe fondul oboselii accentuate, a adormit la volan, maşina părăsind partea carosabilă şi intrând într-un copac de pe marginea şoselei. În urma impactului bărbatul şi-a pierdut viaţa”, se arată în comunicatul remis de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Satu Mare.

Ajunşi la faţa locului, pompierii nu au mai putut face nimic pentru victimă, decât să scoată corpul neînsufleţit dintre fiarele contorsionate. “În ziua de 10.09.2012, la ora 02.41, Secţia de Pompieri Carei a intervenit cu două autospeciale de descarcerat, în Carei, pe DN 19, la Km 91+951, unde a

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 22 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum o ora
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 3 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°