Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţurile apartamentelor din România au ajuns la cel mai mic nivel al ultimilor ani

Publicat in Adevarul, luni 10 septembrie 2012 ·

Pentru a doua lună consecutiv,se înregistrează un nivel minim al preţurilor apartamentelor din România, de la începutul crizei imobiliare şi până în prezent. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele la nivel naţional sunt mai ieftine cu 6,2%, tendinţa fiind una de accentuare a acestei diferenţe.

Fenomenul nu este simţit chiar în toată ţara. După cum arată un studiu al portalului imobiliare.ro, în Capitală, Timişoara şi Cluj-Napoca preţurile nu au scăzut în luna august. Panta descendentă a fost însă puternic resimţită în oraşe precum Braşov, Constanţa sau Ploieşti.

„Asistăm, pentru a doua lună consecutiv, la atingerea unui nou prag minim al indicelui preţurilor apartamentelor calculat la nivel naţional. Pe anumite categorii de apartamente, cum ar fi unităţile vechi cu trei camere din Braşov, înregistrăm scăderi de peste 4%, comparabile cu cele de la începutul crizei. În acelaşi timp, în Constanţa de exemplu, Indicele imobiliare.ro a înregistrat un nivel minim record atât pe segmentul nou, cât şi pe cel vechi“, explică Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro.

Indicele imobiliare.ro pentru BUCUREŞTI înregistrează, pentru luna august, o valoare medie de 1.128 euro/mp util pentru apartamentele noi şi vechi din Capitală, în uşoară creştere, dar cu doar 0,3% mai mult decât pragul minim atins în iulie. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele din Bucureşti sunt mai ieftine în prezent cu 4,6%. Preţul mediu cerut pentru apartamentele noi din Bucureşti a ajuns în luna august la valoarea de 1.287 euro/mp util, în uşoară scădere faţă de luna iulie. În comparaţie cu august 2011, preţul mediu cerut pentru apartamentele noi din Capitală este în prezent cu aproape 6% mai mic. Deşi apartamentele noi cu două şi trei camere s-au scumpit în acest interval, evoluţia preţurilor garsonierelor a fost contrarie. Unităţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 4 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 8 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°