Sancţiunile au fost date pe parcursul lunii trecute, când inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Braşov (ITM) au efectuat 249 de controale. Dintre acestea 245 din acestea au vizat depistarea şi sancţionarea muncii la negru, ocazie cu care au fost identificaţi şi sanctionati un numar de 5 angajatori care foloseau munca fără forme legale. În consecinţă, au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare de 100.000 lei. Potrivit şefului ITM, inspectorul şef Adrian Reit, sancţiunile au fost aplicate urmare a identificării unui număr de 10 de persoane pentru care angajatorii nu au încheiat, înaintea începerii activităţii, contracte individuale de muncă.
„În afara acestor 5 angajatori sancţionaţi, pentru un alt angajator, documentele întocmite în urma identificării a 6 persoane care lucrau fără forme legale au fost preluate de către Poliţia Braşov în vederea continuării cercetării sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni“, a mai precizat Adrian Reit.
De asemenea, 241 de controale efectuate în luna august au vizat respectarea prevederilor HG.500/2011, privitor la completarea şi transmiterea REVISAL. În urma verificărilor, 92 de angajatori au fost sancţionaţi, fiind aplicate 108 de avertismente şi amenzi în valoare de 50.000 de lei.
Sancţiunile au fost date pe parcursul lunii trecute, când inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Braşov (ITM) au efectuat 249 de controale. Dintre acestea 245 din acestea au vizat depistarea şi sancţionarea muncii la negru, ocazie cu care au fost identificaţi şi sanctionati un numar de 5 angajatori care foloseau munca fără forme legale. În consecinţă, au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare de 100.000 lei. Potrivit şefului ITM, inspectorul şef Adrian Reit, sancţiunile au fost aplicate urmare a identificării unui număr de 10 de persoane pentru care angajatorii nu au încheiat, î