Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suspendare in loc de guvernare (Opinii)

Publicat in Ziare.com, luni 10 septembrie 2012 ·

Astazi ar fi trebuit sa inceapa scoala, conform calendarului stabilit inca de anul trecut. Pentru amanarea cu o saptamana, amanare care va taia o saptamana din vacanta de primavara, ministrul Ecaterina Andronescu nu a dat o explicatie convingatoare.

Nu ma indoiesc ca unii parinti doreau aceasta amanare, nu ma indoiesc ca elevii jubileaza, dar pe de-o parte, mereu vor exista opinii si solicitari contrare variantei stabilite oficial, iar, pe de alta parte, nu cred ca solicitarile, cate au fost ele, au sosit buluc la sfarsitul lui august determinand decizia de amanare cu doar o saptamana inainte de inceperea scolii.

De fapt, ministrul Ecaterina Andronescu nu a putut sa dea explicatia adevarata pentru aceasta amanare. Pregatirile pentru noul an scolar si, in special, pentru clasa zero nu sunt gata. Despre intarzieri, d-na ministru si fostul ministru Pop au tot vorbit toata vara, dand vina pe Guvernul Boc si pe Daniel Funeriu.

Dar USL este la guvernare de la inceputul lui mai. Adica de 4 luni si jumatate. Daca din prima zi a mandatului, ministrul USL al Educatiei ar fi facut din noul an scolar o prioritate maxima si ar fi turat toate motoarele pentru ca treaba sa fie gata, nu ma indoiesc ca scoala putea sa inceapa pe 10 septembrie.

Dar Educatia a fost domeniul cel mai vaduvit al Guvernului Ponta. Intai a incaput pe mana unui plagiator obligat sa demisioneze dupa cateva zile de mandat in care nu a facut decat sa stea sub bombardamentul acuzatiilor confirmate pana la urma si de cea mai ingaduitoare comisie cu putinta.

A urmat cel mai penibil ministru din cati a avut pana acum Romania - "grajdanul" Pop. Singura lui preocupare a fost sa modifice componentele si atributiile comisiilor care se ocupa de doctorat si plagiat pentru a-l salva pe Victor Ponta. Dar si sa nu fi avut acest imperativ, am mari indoieli ca minist

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum o ora
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum o ora
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 10 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 10 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum 2 ore
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

Şeful Comitetului Militar al NATO le cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un „scenariu de război”

Ziare.com acum 3 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni, 25 noiembrie, companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război și să își ajusteze liniile de producție și distribuție în consecință, pentru a fi mai puțin vulnerabile la șantajul unor

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

2°/7°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
vin.

4°/5°
Timisoara
acum

mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°
vin.

4°/8°