Judecătorii Curţii de Apel București au respins cererea procurorilor de prelungire a mandatului de arestare preventivă pe numele celor doi poliţişti acuzaţi de omor deosebit de grav, Bogdan Eugen Papuzu şi Cosmin Militaru. Curtea de Apel Bucureşti a respins şi recursul formulat de procurori. La începutul lunii aprilie, Bogdan Eugen Papuzu şi Cosmin Militaru au fost reţinuţi de Tribunalul Bucureşti pentru deţinerea nelegală a unui suspect pentru furt şi lovirea acestuia în timpul anchetei, care după câteva ore de la eliberare a murit. În noaptea de 17 spre 18 noiembrie 2008, agentul de politie Bogdan Eugen Papuzu, cu ocazia unei cercetări la fata locului efectuate în urma unei sesizări privind un presupus furt dintr-un local, din Stoina, l-a ridicat pe bărbat şi l-a dus la postul de Poliţie, unde, sub pretextul identificării lui, a fost deţinut nelegal aproximativ patru ore, timp în care nu au fost întocmite actele necesare reţinerii. Probele administrate au mai relevat faptul că victima fusese identificată, prin legitimare, chiar la momentul la care agentul de poliţie, însoţit de un alt coleg- Cosmin Militaru, a ajuns la faţa locului. În timpul deţinerii nelegale, victima a fost lovită, moment în care, la un moment dat, s-a lovit cu capul de un ghiveci de flori şi, ulterior, de podeaua de ciment din postul de poliţie. În dimineaţa zilei următoare, victima a fost dusă de către agenţii de politie la locuinţa surorii sale, unde, în jurul prânzului, a decedat. Bogdan Papuzu şi Cosmin Militaru au primit interdicţia de a părăsi țara în următoarele 30 de zile, fiind judecaţi în stare de libertate.
Judecătorii Curţii de Apel București au respins cererea procurorilor de prelungire a mandatului de arestare preventivă pe numele celor doi poliţişti acuzaţi de omor deosebit de grav, Bogdan Eugen Papuzu şi Cosmin Militaru. Curtea de Apel Bucureşti a respins şi recursul f