Una dintre primele amintiri ale oricărui politician de anvergură din România este cea a mâinii care i-a fost întinsă şi din care a ciugulit pentru prima oară. Sursa: EVZ

E un ritual sacru, asemănător tăierii cordonului ombilical, umată de o palmă la fund şi lansarea în viaţă. Politicianul va învăţa apoi drumul spre mâna întinsă, îl va mai străbate de mii de ori şi va tot ciuguli din palmă. E o imagine definitorie a leadership-ului românesc şi a capitalismului de cumătrie, perpetuat de 20 de ani. Politicienii de prim rang care nu depind de nimeni pot fi număraţi pe degete. Nicio reformă în România nu poate reuşi dacă nu privim liderii aşa cum sunt, dezbrăcaţi la pielea goală.

Dacă e ceva ce rămâne de pe urma lui Traian Băsescu este emanciparea Justiţiei, insuflarea în rândul magistraţilor a conştiinţei că sunt o putere independentă în stat. Gândiţi-vă de câţi ani face politică Traian Băsescu, aura invicibilităţii care l-a înconjurat în tot acest timp, seria succeselor sale electorale, încrederea de care se bucură în ochii puterilor occidentale şi, cu toate acestea, s-ar putea ca singurul lucru important lăsat românilor să fie independenţa Justiţiei. Şi chiar şi acest proces este reversibil, deşi Traian Băsescu se încurajează singur susţinând contrariul.

Avem ameninţări clare la adresa Justiţiei din partea unor politicieni, şi orice judecător sau procuror din România se va simţi intimidat dacă solidaritatea sistemului se va nărui peste noapte. E tot ce-a rămas după opt ani de preşedinţie. Aşa cum arată blocurile politice angrenate în campania din toamnă, România va bate pasul pe loc în următorii ani. Lucrurile nu se vor schimba în bine, fie şi pentru că independenţa Justiţiei, propusă ca exemplu, este văzută de politicieni ca un moft, şi nu ca o valoare perenă, care poate împinge societatea înainte, conferind acel echilibru social care încurajează iniţi