Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Panorama editorialelor (11 Septembrie)

Publicat in Amos News, marți 11 septembrie 2012 ·

Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? Vă propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi...

OCTAVIAN ANDRONIC: File din jurnalul lui Barroso (Amos NEWS)

"(6 IULIE) Veşti cutremurătoare de la Bucureşti: Junta l-a adus sub escortă pe domnul preşedinte Băsescu la Parlament, pentru a-l suspenda. Pentru încălcarea Constituţiei! Se pare că aşa numesc ei lupta cu corupţia. Omul ăsta de opt ani luptă să-i pedepsească pe marii corupţi ( abia reuşise să-l trimită la puşcărie pe Năstase, cum dealtfel i se indicase încă din mandatul lui Prodi). Dar de ce să mă mir: probabil că la fel ar fi procedat şi cu Ceauşescu, dacă erau în Uniunea Europeană..."

SABIN ORCAN: Puşcăriabilii şi partidul-preş (Adevărul)

"Au trecut anii şi, în 1997, Iliescu şi ai lui au avut pentru prima dată de-a face cu braţul lung al legii. Se întâmpla sub noul regim al Convenţiei Democrate care dăduse undă verde luptei anticorupţie. Una dintre cele mai răsunătoare anchete a fost cea declanşată în cazul deputatului PDSR Gabriel Bivolaru, acuzat de un „tun" de 2.000 de miliarde de lei vechi. În ziua în care acesta era chemat la Parchet, în faţa instituţiei s-a prezentat, în semn de solidaritate, o delegaţie a partidului, în frunte cu Năstase, Mitrea şi acum uitatul DIP (Dan Ioan Popescu). Inutil să mai amintim că, între timp, tustrei au ajuns să dea cu subsemnatul în calitate de inculpaţi."

ADRIAN PĂTRUŞCĂ: Cum era şi ce a ajuns Crin Antonescu (Evenimentul Zilei)

"Sprijinit sfătos pe pupitrul alb, la poalele scărilor de marmură, tăind entuziast o panglică la un fir de de autostradă, urmărind cu privirea ingenuă, de copil, voltele aeroplanelor de Ziua Aviaţiei, sau fremătând de patriotism când fanfara a cântat - fără apropo - "Deşteaptăte, române", de Ziua Imnului. Aşa era preşedintele nostru

Articolul in Amos News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion: Am acceptul părţii ucrainiene să fac public acest document / Ce prevede documentul - DOCUMENT

News.ro acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion în această ţară, el arătând că a primit acceptul părţii ucrainiene să facă public acest document şi cine face o solicitare pe 544, imediat va

După 7 ani și 22 de amânări, Florin Secureanu a fost condamnat la 11 ani închisoare. Fostul director al Spitalului Malaxa a fost acuzat de delapidare

Ziare.com acum 6 ore
Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, a fost condamnat vineri, 15 noiembrie, de Tribunalul Bucureşti, la 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi delapidare. Pe lângă condamnare, instanţa a dispus conf

VIDEO Zelenski denunţă discuţia lui Scholz cu Putin: A deschis „cutia Pandorei”. Exact ce a aşteptat Putin de multă vreme

HotNews acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că apelul telefonic al cancelarului german Olaf Scholz către Vladimir Putin a deschis „cutia Pandorei”, subminând eforturile de a-l izola pe preşedintele rus, informează Reuters, AFP și Agerpres.

Rareș Bogdan, despre interdicția lui Simion în Ucraina: „Ciolacu a cerut explicații de formă și exact așa le-a primit/ Și-l dorește în turul 2”

HotNews acum 4 ore
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan l-a acuzat pe Marcel Ciolacu că a cerut explicații „de formă” privind decizia autorităților ucrainene de a impune o interdicție pentru intrarea în țara vecină a lui George Simion, știind că adresa trimisă de că

Rusia opreşte sâmbătă livrările de gaze către Austria

News.ro acum 4 ore
Rusia a anunţat Austria că va opri sâmbătă livrările de gaze prin reţeaua care trece prin Ucraina, eveniment care semnalează o apropiere rapidă a sfârşitului ultimelor fluxuri de gaze ale Moscovei către Europa, relatează Reuters. Cea mai veche rută

UPDATE - Neamţ: Autocar în care se aflau 16 persoane şi un autoturism, implicate într-un accident rutier / Maşina s-a răsturnat, iar şoferul acesteia a fost scos de martori / Cum s-a produs evenimentul

News.ro acum 6 ore
Un autocar în care se aflau 16 persoane şi un autoturism au fost implicate, vineri seară, într-un accident rutier în judeţul Neamţ, iar în urma impactului maşina a părăsit drumul şi s-a răsturnat. Şoferul acesteia a fost scos de martorii evenimentul

Meciul România – Kosovo, abandonat: Florin Niţă - Din primul până în ultimul minut au aşteptat o scandare sau ce li s-a părut lor. Eu nu am văzut nimic

News.ro acum 2 ore
Florin Niţă a declarat, după ce naţionala din Kosovo a abandonat meciul cu selecţionata României, că jucătorii kosovari au aşteptat încă din primul minut să aibă un pretext pentru a proceda cum au făcut-o. “Am dat dovadă de bărbăţie, am rămas pe ter

Liga Națiunilor Meci întrerupt! În finalul partidei cu România, jucătorii din Kosovo au părăsit terenul!

Ziua Constanta acum 4 ore
Echipa națională de fotbal a României susține astăzi, 15 noiembrie 2024, meciul din penultima etapă a grupei C2 din Liga Națiunilor, întâlnind pe teren propriu, pe Arena Națională din București, selecționata Kosovo. În ultimele momente ale meciului,

Ciolacu: „Mai mult ca sigur, anul acesta România va intra în Schengen terestru. Nu plec din funcție până nu intrăm”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD şi candidat al partidului în alegerile prezidenţiale, a declarat vineri, la Ploieşti, că anul acesta România va intra în spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre, adăugând că nu pleacă din funcţia de premier

UPDATE - Patru muncitori, surprinşi sub un mal de pământ în judeţul Buzău / Una dintre victime, inconştientă / Are picioarele prinse între ţevi şi nu are semne vitale

News.ro acum 6 ore
Patru muncitori au fost surprinşi, vineri, sub un mal de pământ în timp ce făceau excavaţii în localitatea Săpoca, judeţul Buzău. Una dintre victime este inconştientă şi nu a fost încă extrasă. UPDATE: ISU Buzău anunţă că pompierii au eliberat parte

Vremea

București
acum

sâm.

1°/8°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

6°/11°
Iasi
acum

sâm.

3°/10°
dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

0°/8°
dum.

5°/10°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
mar.

1°/8°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/7°
dum.

0°/10°
lun.

2°/11°
mar.

4°/13°