"Nu mă mai trezesc în miezul zilei, acum mă trezesc odată cu piticul, dis-de-dimineaţă, la 6.00. Ieşim la plimbare în parc, toţi trei, de două ori pe zi. Ne jucăm, facem băiţă şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că viaţa mea a căpătat un sens real datorită lor. Din partea mea, Mihai poate să se facă şi strungar, atât timp cât el va fi fericit, eu îl voi ajuta să-şi îndeplinească visurile. Pe primul loc în viaţa mea sunt Ema şi Mihai, aşadar, aş spune că 80% din timp îl petrec cu Mihai, restul timpului mă ocup de muzică şi de actorie", a mărturisit solistul pentru Ring.
În prezent, Lucian se ocupă doar cu muzica şi îşi va face apariţia într-un nou serial "când va avea bani să-l producă".