Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dobre a scăpat de urmărirea penală: Nu am impus nimănui să nu respecte legile, sunt extrem de dezamăgit

Publicat in Romania Libera, marți 11 septembrie 2012 ·

Fostul ministru delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, a declarat, după şedinţa de plen a Parlamentului, că este extrem de dezamăgit de situaţia în care a fost pus.

Citeşte şi:

Borbely despre respingerea urmăririi penale: Am răsuflat uşurat că s-a făcut dreptate

Hrebenciuc: Cazurile Andon, Borbely şi Dobre, discutate în plenul Camerei Deputaţilor

Sergiu Andon, REVOCAT din Parlament

”Pentru mine a fost o zi extrem de tristă, sunt trist că am fost pus într-o situaţie de acest fel, în condiţiile în care am respectat legile acestei ţări”, a declarat Dobre jurnaliştilor.

Dobre a afirmat că respectă instituţiile statului şi că nu ar impune nimănui să încalce legea.

”Am un mare respect pentru MAI şi nu mi-am permis să impun nimănui să îi spun să nu respecte legile”, a adăugat Victor Paul Dobre.

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, marţi, cererile de începere a urmăririi penale în cazul fostului ministru al Mediului Laszlo Borbely şi în cel al fostului ministru delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre.

În cadrul şedinţei nu au fost dezbateri pe marginea celor două rapoarte, iar cei doi deputaţi nu au luat cuvântul.

La începutul lunii aprilie, DNA a sesizat procurorul general să solicite Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru obţinerea cererii de urmărire penale faţă de Borbely Laszlo, deputat şi ministru al Mediului, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi fals în declaraţiile de avere, în formă continuată.

În 10 august, Parchetul ÎCCJ a cerut Camerei Deputaţilor avizul pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Administraţiei Victor Paul Dobre, care, alături de secretarul de stat Ioan Căbulea, au înaintat Curţii Constituţionale o adresă prin care precizau că MAI nu-şi poate asuma numărul de alegători.

Fostul ministru delegat pentru Administraţie, Victor Pa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, aproape sigur că nu va mai fi nominalizat premier

BusinessMagazin acum 49 minute
Blocaj total în urma negocierilor de la Palatul Cotroceni de joi. Sursele Gândul spun că Ilie Bolojan nu ar mai fi desemnat premier de către preşedintele României. În locul său, nu este exclus ca Nicuşor Dan să desemneze un premier tehnocrat.

Când află Vlad Pascu dacă va fi condamnat definitiv în dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, în care au murit doi tineri

Adevarul acum o ora
Dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului din localitatea 2 Mai, în care au murit doi tineri și alți trei au fost răniți, a rămas în pronunțare la Curtea de Apel Constanța. Decizia instanței va fi definitivă.

Cât câștigă pe lună Traian Preoteasa, directorul CFR Călători: „Nu sunt sărac… Am 4.000 de euro numai pe chiria din Dubai”

Adevarul acum 5 ore
Traian Preoteasa, directorul CFR Călători, a afirmat că nu este normal ca un ministru să aibă un salariu de 13.000 de lei pe lună. El a susținut că nu poţi să conduci o scară de bloc cu aceşti bani, mai ales o țară.

Daniel Băluță, despre plecăciunea în fața lui Nicușor Dan, la Cotroceni: „Este o dovadă de normalitate ceea ce ați văzut"

Ziua News acum 50 minute
Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 al Capitalei, a declarat joi, 19 iunie, că plecăciunea în fața președintelui Nicușor Dan reprezintă „o dovadă de normalitate" și „așa arată o societate normală, nu una plină de ură, de dispreț". „Este o dovadă de

Pe câte miliarde nu se înțeleg Nicușor Dan și Ilie Bolojan

HotNews acum 8 ore
Creșterea TVA de la 19% la 21% este dorită de Bolojan, dar nedorită de Dan. Despre câți bani vorbim, de fapt, dacă se păstrează aceeași colectare a statului? Să recapitulăm cifrele. În 2024, am colectat cuminți aproximativ 121 de miliarde de lei din

Medicamentele compensate pot fi eliberate și fără să fie necesară imprimarea reţetei. Anunțul făcut de CNAS

Ziare.com acum o ora
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) informează asiguraţii că pot ridica medicamentele de la farmacie fără să fe necesar să prezinte un exemplar al prescripţiei imprimat pe hârtie sau în format electronic, atunci când medicii curanţi le pr

Ministrul de Externe ungar: RUSIA va continua să livreze petrol și gaze Ungariei

Gandul acum o ora
Ungaria anunță că livrările de petrol și gaze naturale rusești vor continua, în pofida interdicției dorite la nivelul Uniunii Europene. Cu prilejul unei vizite în Rusia, ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, a purtat discuții cu di

STB: Traseele din Piața Unirii se vor modifica începând cu 21 iunie din cauza lucrărilor la Planșeu

Gandul acum 4 ore
STB anunță că începând din data de 21 iunie (sâmbătă) traseele autobuzelor din zona Piața Unirii vor fi modificate din cauza lucrărilor la Planșeul Unirii. „Având în vedere demararea lucrărilor de consolidare a planșeului din Piața Unirii, începând

Gafă de proporții a lui Keir Starmer la G7. Prim-ministrul britanic l-a confundat pe președintele sud-coreean cu interpretul său VIDEO

Ziare.com acum o ora
O scenă surprinzătoare a avut loc în timpul summitului G7 din Canada. Premierul britanic Keir Starmer l-a confundat pe președintele sud-coreean Lee Jae-myung cu interpretul său, scrie Le Figaro. Un moment jenant pentru premierul britanic Keir Starme

Dragoş Damian, Terapia Cluj: Până creşteţi voi TVA-ul, ţuşti!, s-au scumpit toate cu 10%

Ziarul Financiar acum 56 minute
Desigur ştiţi bancul cu ardeleanul care se duca să adune melci dar se întoarce cu mâna goală, spunând: ”Până m-am aplecat după el, melcul ţuşti!, a fugit!”. Aşa şi negocierile de la Cotroceni ale grupului de experţi, până se hotărăsc ei să crească T

Vremea

București
acum

29°
joi

20°/32°
vin.

19°/27°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

25°
joi

18°/29°
vin.

16°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/25°
Constanta
acum

29°
joi

19°/29°
vin.

18°/25°
sâm.

16°/24°
dum.

16°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/24°
Timisoara
acum

30°
joi

18°/33°
vin.

17°/28°
sâm.

13°/27°
dum.

13°/31°