Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aderarea României şi Bulgariei la Schengen a fost AMÂNATĂ. Consiliul JAI din 19-20 septembrie a fost ANULAT

Publicat in Gandul, marți 11 septembrie 2012 ·

UPDATE 2 Preşedinţia cipriotă: Aderarea la Schengen va fi pe agenda Consiliului JAI din octombrie

Preşedinţia cipriotă a Consiliului Uniunii Europene a anulat reuniunea din 19-20 septembrie a Consiliului JAI din lipsă de "subiecte substanţiale", însă aderarea României şi Bulgariei la Schengen va fi pe agenda reuniunii JAI din 25-26 octombrie.

"Deoarece nu am avut subiecte care să ducă discuţii substanţiale, am decis, ca Preşedinţie în exerciţiu, să anulăm reuniunea din septembrie a Consiliului JAI. Nu e normal să ţinem o reuniune de Consiliu doar pentru că era în calendarul nostru", a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, Nikos Christodoulides, purtător de cuvânt al Preşedinţiei cipriote a UE.

El a adăugat că subiectul aderării României şi Bulgariei la Schengen se va afla pe agenda Consiliului JAI programat pentru luna octombrie, iar până la următoarea reuniune "mai multe dosare importante vor fi pregătite pentru discuţii substanţiale şi luarea de decizii".

"Subiectul Schengen se va afla cu siguranţă pe agenda reuniunii Consiliului JAI din octombrie. În acelaşi timp, până la următoarea reuniune a Consiliului JAI, mai multe dosare importante vor fi pregătite pentru discuţii substanţiale şi luarea de decizii", a mai spus oficialul Preşedinţiei cipriote a UE.

UPDATE Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a confirmat, într-o declaraţie pentru Mediafax, anularea de către preşedinţia cipriotă a Consiliului UE a reuniunii din 19-20 septembrie a Consiliului JAI, în care trebuia să se discute aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

"Vă pot confirma că reuniunea a fost anulată şi toate subiectele aflate pe agendă au fost reprogramate pentru următoarea reuniune, de pe 25 octombrie", a declarat Orban.

Întrebat care au fost considerentele care au dus la anularea acestei reuniuni, Orban a arătat că decizia a fost luată

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum o ora
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 2 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 3 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Scurtcircuit la Electrocentrale Paroșeni. Minerii de la Vulcan și Lupeni, evacuați preventiv

Adevarul acum 28 minute
Un scurtcircuit produs, luni, la Sucursala Electrocentrale Paroșeni a provocat întreruperi de curent și a dus la evacuarea preventivă a minerilor din subteranul exploatărilor Vulcan și Lupeni.

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 3 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a decis, luni, menținerea măsurii în cazul fostului candidat la prezidențiale, informează Agerpres. „Constată legalitatea

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°