Crin Antonescu şi Victor Ponta nu se mai înţeleg în chestiunea atitudinii lui Jose Barroso, cu privire la acţiunile USL din această vară. Poziţiile antagonice ale celor doi aliaţi relevă o nouă realitate: politica externă a României este acum marcată nu doar de divergenţele de viziune şi atitudine dintre Guvern şi Preşedinţie, ci şi de cea din sânul majoritatăţii parlamentare.

Diferenţele de ton şi de poziţionare ale celor doi nu decurg atât din convingeri, edu-caţie sau stil politic, cât, mai curând, din interesele divergente ale premierului Victor Ponta, care trebuie să îşi salveze cumva respectabilitatea în faţa Bruxelles-ului şi a liderilor occidentali dacă doreşte ca vocea sa să fie ascultată în viitor, şi ale preşedintelui PNL, Crin Antonescu, care, „retrogradat" în funcţia de parlamentar, nu are nici un motiv să menajeze sensibilităţile europene, în schimb pare să creadă că are toate motivele să îşi conserve şi chiar radicalizeze discursul antioccidental.

Niciunul dintre cei doi nu pare a fi european sau prooccidental din convingere şi niciunul nu pare să înţeleagă foarte bine nici cum funcţionează Uniunea Europeană şi nici măcar democraţiile occidentale. Victor Ponta continuă să creadă, aşa cum a declarat ziarului austriac Die Presse, că percepţia dezastruoasă pe care a avut-o tentativa de lovitură de stat a USL s-a datorat unui „PR excelent" al lui Băsescu şi unuia execrabil al USL, o convingere împărtăşită şi de Antonescu, însă în forma mai extremă a „operaţiunilor organizate coordonate şi finan-ţate". Ambii împărtăşesc o convingere veche a comuniş-tilor români, care a funcţionat drept politică de stat până la Traian Băsescu, că în relaţiile cu Vestul totul este marketing politic şi că ceea ce este cu adevărat important nu este substanţa, fapta politică, ci modul cum îţi vinzi marfa, PR-ul.

Adevăratele sentimente ale lui Ponta faţă