Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mesajul lui Morar: Ancheta se extinde

Publicat in Romania Libera, marți 11 septembrie 2012 ·

Daniel Morar pune în lumină diversitatea infracţiunilor la care s-a recurs în timpul referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu, enumeră indiciile în baza cărora procurorii au deschis anchete în toată ţara şi susţine că numărul învinuiţilor va creşte, pentru că multe fapte au fost săvârşite „în asociere".

Anul acesta au fost înregistrate la unităţile de parchet un număr de 2.052 dosare privind desfăşurarea alegerilor locale şi 632 dosare referitoare la desfăşurarea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, informează Ministerul Public. În cazul referendumului însă, anchetele au fost demarate nu doar de procurorii de la Parchetul General, ci şi de cei de la DNA. Daniel Morar, procurorul-şef al acestei din urmă instituţii, dă însă asigurări că DNA nu instrumentează dosare politice, o dovadă în acest sens fiind numărul mare de condamnări pe care le obţin anual procurorii. Precizările apar pe fondul reproşurilor venite din direcţia USL, ai cărei lideri politici au acuzat procurorii că ar fi terorizat lumea prin descinderile făcute după 29 iulie în localităţi din mai multe judeţe. „Nu investighează nimeni persoanele pentru că au votat sau cu cine au votat. Sunt întrebate dacă au votat, din moment ce apăreau pe două liste sau aceeaşi semnătură figura în dreptul a 30 de cetăţeni. Sunt foarte multe situaţii în care oamenii au spus că nu au votat şi lucrurile s-au lămurit", susţine Daniel Morar.

Indiciile care au declanşat totul

Potrivit acestuia, procurorii nu au ales la întâmplare secţiile de votare investigate, ci în baza unor indicii. „Procurorii au nişte metode de investigare şi prima este observaţia: s-a putut vedea, de pildă, că într-o secţie rurală cu 1.000 de votanţi, 400 au votat în ultimele trei ore, între 20.00 şi 23.00; în altă secţie au votat 600 de persoane în acelaşi interval", precizează şeful DNA. Cea m

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 47 minute
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum o ora
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 28 minute
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 7 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

JO Paris 2024: CIO a autorizat 39 de ruşi şi belaruşi să participe sub un drapel neutru

News.ro acum 34 minute
Comitetul Internaţional Olimpic a autorizat 22 de sportivi ruşi şi 17 belaruşi să participe sub drapel neutru la Jocurile Olimpice de la Paris. CIO a publicat, în 15 iunie, o primă listă de sportivi ruşi şi belaruşi, din patru discipline (lupte, hal

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum 3 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 6 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 7 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Rusia nu este capabilă să realizeze „străpungeri semnificative” pe frontul din Ucraina, afirmă secretarul general al NATO

G4Media acum o ora
După doi ani şi patru luni de când a lansat invazia asupra Ucrainei, Rusia nu este nici acum în măsură să realizeze „străpungeri semnificative” pe câmpul de luptă, a remarcat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat

Vremea

București
acum

27°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

27°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

21°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°