Deși are un campionat intern în care se pompează mulți bani, China nu se poate lăuda cu o echipă națională puternică. Din contră. Într-un joc de pregătire disputat azi-noapte, asiaticii au fost umiliți, la Recife, de redutabila reprezentativă de fotbal a Braziliei. În 2014, Cupa Mondială va avea loc chiar în Brazilia. Sursa: REUTERS
Neymar, atacantul-minune de la Santos, a reușit o triplă (minutele 23, 53 și 59), iar partenerul său din linia ofensivă, Hulk, a înscris în minutul 51. În plus, Neymar a trimis de două ori mingea în bară.
Ceilalți marcatori au fost Ramires (22), Lucas (47), Liu (69 - autogol) și Oscar (75 - penalty).
După amicalul cu China, selecționată pregătită de spaniolul Jose Antonio Camacho, antrenorul Mano Menezes a anunțat lista cu jucătorii convocați pentru dublul duel cu Argentina: pe 19 septembrie - acasă și pe 3 octombrie - în deplasare.
Acestea nefiind date oficiale în calendarul FIFA, la respectivele partide nu pot fi chemați decât fotbaliști din campionatul Braziliei. Deși are un sezon bun cu Atletico Mineiro, Ronaldinho a fost sărit și de această dată din schemă de către contestatul Menezes, cel care a ratat titlul olimpic în această vară, Brazilia pierzând finala în fața Mexicului.
N-au fost ocoliți însă Neymar, Lucas, Leandro Damiao, Dede și Paulinho, unii deja certitudini, alții - staruri în devenire.