Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a ajuns la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, coordonator SMURD Bogdan Opriţa.
Lui Constantin Nicolescu urmează a i se face investigaţii medicale mai ample a declarat Oprita pentru Agerpres. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, Constantin Nicolescu, a fost transferat marţi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti la Spitalul Floreasca din Bucureşti, după ce i s-a făcut rău în timpul audierilor de la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Transferul la Bucureşti a fost decis pentru ca pacientul să poată beneficia de servicii medicale care nu sunt disponibile pe plan local, potrivit reprezentanţilor spitalului din Piteşti.
În ianuarie 2011, Nicolescu a fost internat în aceeaşi clinică, tot după o audiere la Direcţia Naţională Anticorupţie, care a propus arestarea preventivă a a lui.
Atunci, preşedintelui CJ Argeş (PSD), Constantin Nicolescu, i s-a făcut rău la scurt timp după ce Tribunalul Argeş a decis arestarea sa preventivă. Ulterior, şi soţiei acesteia i s-a făcut rău. Cei doi au fost transportaţi cu ambulanţe la Spitalul Judeţean din Piteşti, iar ulterior preşedintele Consiliului Judeţean Argeş a fost transferat la Spitalul Floreasca din Capitală.
Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a ajuns la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, coordonator SMURD Bogdan Opriţa.
Lui Constantin Nicolescu urmează a i se face investigaţii medicale mai ample a declarat Oprita pentru Agerpres. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, Constantin Nicolescu, a fost transferat marţi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti la Spitalul Floreasca din Bucureşti, după ce i s-a făcut rău în timpul audierilor de la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (D