Fostul şef al Fiscului, Sorin Blejnar, a fost trimis în judecată, la Braşov, în dosarul "Motorina", alături de alţi 22 de inculpaţi. El spune că este vorba despre o încercare disperată mediatică a unui procuror, împotriva căruia Blejnar a sesizat CSM-ul.
"Acesta este doar un cancan şi o incercare disperata mediatica a unui procuror pe care acum 3 ani de zile am refuzat să-l mai țin in sistemul vamal romanesc și l-am trimis la procuratura să încerce să mă conexeze într-un dosar [...] Are o problemă personală. Eu în 2010 am sesizat CSM-ul împotriva lui. În Romania sunt 3000 si ceva de procurori. Pentru unul singur am sesizat CSM-ul. pe unul singur nu am vrut să îl mai păstrez la vamă, unul singur m-a trimis în judecată", a declarat Sorin Blejnar, la Realitatea TV.
Sorin Blejnar este urmărit penal pentru sprijinirea unui grup infracţional şi complicitate la evaziune fiscală.
Procurorii îl acuză pe fostul şef ANAF că în perioada în care a coordonat activitatea instituţiei ar fi blocat controalele fiscale la mai multe firme care vindeau motorină fără să plătească accize și TVA. Alături de Sorin Blejnar mai sunt cercetaţi si doi foşti directori ai Vămii Braşov, Claudiu Monea şi Dorel Ciobanu, dar şi fostul său şef de cabinet, Codruţ Marta, dat în urmărire generală de mai multe săptămâni. În dosar sunt 17 inculpaţi şi 8 societăţi comerciale.
Blejnar era cercetat încă din iarnă