Deputaţii au votat astăzi împotriva urmăririi penale a fostului ministru al Mediului, Laszlo Borbely (UDMR) şi a fostului ministru delegat al Administraţiei, Victor Paul Dobre. Plenul a urmat astfel recomandarea făcută ieri de Comisia Juridică.
Borbely este suspectat de două infracţiuni de trafic de influenţă şi de fals în declaraţii, conform DNA, care a solicitat prin Procurorul General Laura Codruţa Kovesi aprobarea începerii urmării penale, conform legii care spune că un parlamentar care a fost sau este ministru poate fi urmărit penal doar cu aprobarea plenului camerei parlamentare din care face parte.
În luna iulie 2011, ministrul Mediului Laszlo Borbely era suspectat de procurorii DNA că ar fi beneficiat de lucrări de 20.000 de euro pentru amenajarea unui apartament, în schimbul influenţei sale în atribuirea unor contracte de lucrări ale Administraţiei Naţionale "Apele Române" către o firmă din Negreşti Oaş. Patronul acestei firme şi un consilier al lui Borbely sunt deja urmăriţi penal.
Victor Paul Dobre urma să fie cercetat de procurori în Dosarul "Referendumul", pentru că i-a cerut şefului de la Direcţia de Evidenţă a Populaţiei să revină asupra cifrei alegătorilor înscrişi pe listele electorale permanente şi a trimis o nouă adresă către Curtea Constituţională.
Deputaţii au votat astăzi împotriva urmăririi penale a fostului ministru al Mediului, Laszlo Borbely (UDMR) şi a fostului ministru delegat al Administraţiei, Victor Paul Dobre. Plenul a urmat astfel recomandarea făcută ieri de Comisia Juridică.
Borbely este suspectat de două infracţiuni de trafic de influenţă şi de fals în declaraţii, conform DNA, care a solicitat prin Procurorul General Laura Codruţa Kovesi aprobarea începerii urmării penale, conform legii care spune că un parlamentar care a fost sau este ministru poate fi urmărit penal doar cu aprobarea plenului cam