Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magic Iaşi şi Juventus Sibiu, în Supercupa României la minifotbal

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 12 septembrie 2012 ·

Iaşiul va găzdui, la finalul acestei săptămâni, ultimul act al sezonului național de minifotbal. Astfel la Iaşi va avea loc un duel tur-retur între campioana naţională Magic Iaşi şi Juventus Sibiu, câştigătoarea Cupei României, miza fiind câşigarea celei de-a doua ediţii a Super Cupei României. Cele două echipe se află la prima confruntare directă, însă palmaresul acestora le recomandă la momentul actual drept cele mai bune formaţii de minifotbal din România. Magic Iaşi a câşigat de patru ori campionatul naţional de minifotbal, în vreme ce Juventus Sibiu a reuşit, anul acesta, să-şi îmbunătăţească performanţa de anul trecut, când a pierdut finala Cupei României. Prima partidă dintre ieşeni şi sibieni va putea fi urmărită vineri seara pe programul TVR3, de la ora 20. Returul se va disputa sâmbătă, de la ora 11. Campioana României, Magic Iaşi va avea cu acest prilej o ocazie foarte bună de a-şi testa forţele în perspectiva participării la prima ediţie a Ligii Campionilor Europei la minifotbal, competiţie care va debuta în 2013.

Preşedintele European Minifootball Federation, românul Răzvan Burleanu, consideră, în acest context, că paşii făcuţi în anul 2012 de minifotbalul din Romania şi din Europa au fost foarte importanţi: „În mod cert, coagularea eforturilor noastre la nivel de federaţie europeană s-a bazat pe valoarea minifotbalului românesc, a cărui valoare şi organizare este un exemplu pentru colegii noştri de pe continent”. România îşi va apăra, de altfel, peste numai câteva zile, titlul de dublă campioană europeană, urmând să participe alături de alte 15 naţionale la Campionatul European de minifotbal care va avea loc la Chişinău, în perioada 21-23 septembrie.

Iaşiul va găzdui, la finalul acestei săptămâni, ultimul act al sezonului național de minifotbal. Astfel la Iaşi va avea loc un duel tur-retur între campioana naţională Magic Ia

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O senatoare s-a opus majorității din PSD: vrea ca Nicușor Dan să fie susținut în turul 2

Libertatea acum 2 ore
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis că a votat în Comitetului Politic Național al PSD împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum 2 ore
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 4 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 6 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

Nicuşor Dan îndeamnă partidele politice să facă un pas în spate

Buna ziua Brasov acum o ora
Candidatul independent la preşedinţia României Nicuşor Dan a făcut luni seara apel la partidele politice să fie mai puţin vocale în spaţiul public, iar zona mediatică să fie acoperită de vocea poporului, într-o dezbatere naţională despre direcţia Ro

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 12 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

VIDEO Momentul în care George Simion este văzut călătorind de la Viena la Sibiu, la o zi după câștigarea detașată a primului tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Liderul AUR, George Simion, a fost filmat de martori oculari, luni, călătorind din Viena și aterizând ulterior pe aeroportul din Sibiu, potrivit imaginilor obținute de Hotnews. După absența din noaptea alegerilor, candidatul care a câștigat primul t

Lia Olguța Vasilescu, vehiculată ca succesor al lui Marcel Ciolacu la șefia PSD, a anunțat decizia luată

Libertatea acum 11 ore
Primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, 5 mai, că nu vrea șefia PSD pentru cel puțin următorii patru ani, motivând că preferă să rămână edil. Decizia a venit după ce numele ei a fost vehiculat drept succesor al lui Marcel Ciolac

Vaticanul întrerupe complet rețelele mobile în timpul conclavului pentru alegerea succesorului Papei Francisc

HotNews acum 7 ore
Vaticanul îşi va dezactiva reţeaua de acoperire a telefoniei mobile pe întregul său teritoriu începând de miercuri după-amiază, pentru a preveni orice ingerinţă sau scurgere de informaţii în timpul conclavului care va alege succesorul Papei Francisc

Administrația Trump oferă 1.000 de dolari migranților care pleacă voluntar din SUA

Adevarul acum 5 ore
Administrația Trump lansează un program prin care migranții aflați ilegal în Statele Unite pot primi un stimulent financiar de 1.000 de dolari, plus sprijin pentru transport, dacă aleg să se întoarcă voluntar în țara de origine. Această măsură ar fi

Vremea

București
acum

14°
mar.

14°/25°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

11°/19°
Iasi
acum

12°
mar.

11°/18°
mie.

8°/14°
joi

6°/16°
vin.

9°/10°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

13°/21°
joi

11°/14°
vin.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/19°
mie.

10°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/14°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/19°
mie.

9°/12°
joi

9°/14°
vin.

6°/17°