Motto:
„Așa primar vezi mai rar,
Om frumos și gospodar.
De când a luat primăria,
A-nflorit toată Bănia“.
„Hora Primarului“
Muzică, versuri și interpretare: Petrică Mâțu Stoian
Adesea m-am întrebat, și aici trebuie să recunoașteți că dacă erați deja adulți în ’89 ați făcut-o și voi, dacă paranoia lui Ceaușescu nu a fost în bună măsură provocată de către cei care îl înconjurau. Așa cum cea mai cruntă beție este cea în care se amestecă băuturile, la fel și puterea amestecată cu laude deșănțate aduse de cei din preajmă poate transforma un om normal într-unul rupt de realitate, căruia lingușirile că este cel mai frumos, cel mai deștept sau, după caz, cel mai gospodar, îl fac să i se năzare că este un Mesia la a doua apariție. Odată căzut pradă adulației bine jucate, apare dependența și împreună cu ea sentimentul infailibilității și chiar al eternității, explicabile pentru cum cel atins de această boală începe să-și vadă prieteni doar în cei care îl proslăvesc și dușmani în toți ceilalți. Starea evoluează de la nevinovata întrebare „Oglindă, oglinjoară, cine e cel mai cu voce primar din țară?“ adresată camarilei care dă la comandă răspunsul plăcut auzului, la convingerea că actul administrativ capătă natură mistică, prin care se stabilește o relație de dragoste cu cei conduși, primind la schimb corvoada pacostei de a-i păstori. Fără pretenția de a sonda abisul personalității umane, văd cele scrise și drept explicație pentru cum devine posibil ca cineva să folosească politica pentru a accede într-o poziție de înaltă conducere, iar apoi să-și rezume crezul ideologic și doctrina la simplul moft că îi place imnul partidului sau un personaj politic, întâmplător președinte de țară în acel moment.
A doua lecție de administrare: nu contează ce faci, contează imaginea.
Buna administrare a unui oraș este prec
