Patru tineri români, care trăiesc în Cluj Napoca, au fost arestaţi de autorităţile din Indonezia pentru că au distribuit biblii, fapt considerat infracţiune.
UPDATE
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe au precizat că situaţia celor patru ceţăţeni români reţinuţi în Indonezia este cunoscută la nivelul instituţiei. "În urma informaţiilor privind reţinerea a patru cetăţeni români în Indonezia, misiunea diplomatică a României la Jakarta a contactat autorităţile din ţara de reşedinţă, în vederea obţinerii de clarificări cu privire la acest caz. Ambasada României la Jakarta este pregătită să ofere asistenţă consulară cetăţenilor români, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Precizăm că până în prezent niciunul dintre cei patru cetăţeni români arestaţi nu a solicitat asistenţă consulară", se arată într-un comunicat al MAE.
Cei patru sunt din Suceava şi Alba Iulia, dar de mai mulţi ani s-au stabilit la Cluj Napoca, şi aparţin unui cult neoprotestant, fiind plecaţi în Indonezia ca şi misionari ai Alianţei Creştinilor şi Misionarilor, cu sediul în Colorado, SUA. Informaţia reţinerii celor patru tineri - Titel Maghiar, Ionuţ Maghiar, Sergiu Berci, Denis Daniel Ross - a fost făcută publică de site-ul orizonturieterne.ro.
Potrivit acestui site, fraţii Maghiar erau originari din localitatea Voitinel, judeţul Suceava, dar locuiau la Cluj de mai bine de câţiva ani. Ceilalţi doi tineri, Sergiu Berci şi Denis Daniel Ross erau din Alba Iulia şi locuiau tot la Cluj.
Ceea ce se cunoaşte până în prezent este faptul că cei patru se aflau în Indonezia, mai exact pe insula Maluku şi a au fost arestaţi pentru că au făcut o tranzacţie cu biblii, lucru interzis în Indonezia. Misiunea tinerilor era de a propovădui creştinismul. Din informaţiile furnizate, pe scurt, de autorităţile indoneziene rezultă că a fost fix