Comunitatea internaţională nu poate cere Israelului să aştepte cu răbdare, rezolvarea problemei, în ceea ce priveşte Iranul şi programul său nuclear, a declarat liderul cabinetului de la Ierusalim, Benjamin Netanyahu.
"Lumea spune Israelului: Aşteptaţi, mai e încă timp. Eu răspund: Ce să aşteptăm? Până când să mai aşteptăm? Cei din comunitatea internaţională, care refuză să tragă linii roşii asupra Iranului, nu au nici un drept să plaseze o astfel de măsură împotriva Israelului" a adăugat Netanyahu în timpul unei întânlniri oficiale cu omologul său bulgar, Boyko Borisov.
"Iranul nu are nici o presiune. Teheranul este conştient de acest lucru şi continuă, fără nici o interferenţă externă, să obţină arsenal nuclear, şi mai departe, bomba nucleară" a conchis premierul israelian, transmite Al Arabiya.
Declaraţiile lui Netanyahu se bat cap în cap cu cele ale Secretarului de Stat american, Hillary Clinton.
Clinton a spus că Statele Unite nu au intenţia să fixeze un termen limită în ceea ce priveşte politica diplomatică cu Iranul. Punctul de vedere de peste ocean a stârnit valuri de nemulţumire în rândul guvernului israelian.
Statele Unite şi Israelul reprezintă o alianţă puternică, dar nu au reuşit, până acum, să ajungă la un numitor comun, în ceea ce priveşte o eventuală intervenţie militară în Iran.
Israelul este singura ţară din Orientul Mijlociu, recunoscută că deţine arsenal nuclear şi se teme că dacă Iranul şi-ar dezvolta armament similar, ar reprezenta o ameninţare la siguranţa statului evreu.
De cealaltă parte, autorităţile de la Teheran, au declarat, în repetate rânduri, că cercetările din domeniul nuclear sunt derulate cu scopuri exclusiv civile.
Comunitatea internaţională nu poate cere Israelului să aştepte cu răbdare, rezolvarea problemei, în ceea ce priveşte Iranul şi programul său nuclear,