Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiriaşii din cartierul de carton, ameninţaţi din nou cu evacuarea

Publicat in GAZETA de SUD, marți 11 septembrie 2012 ·

Chiriaşii din cartierul de carton ACH din Târgu Jiu sunt din nou ameninţaţi cu evacuarea de către Iulian Băloi, proprietarul terenului pe care se află ridicate barăcile. În urma unei înțelegeri cu Primăria Târgu Jiu, proprietarul Iulian Băloi va aștepta până pe 31 octombrie, după care va veni la fața locului cu un executor judecătoresc, pentru evacuarea chiriașilor. Familia Băloi așteaptă de peste 13 ani să intre în posesia terenului care reprezintă o moştenire şi care a fost câştigat în instanţă. Terenul pe care a fost ridicat, înainte de 1989, cartierul ACH a aparţinut mai multor familii, printre care și familia lui Iulian Băloi, iar în urmă cu şase ani a fost retrocedat moştenitorilor care îl revendicaseră. În ciuda unor hotărâri judecătoreşti definitive şi chiar a prezenţei executorilor judecătoreşti în cartier, cele câteva zeci de familii au refuzat de fiecare dată să părăsească locuinţele din carton.

A trecut un an de la prima încercare

Iulian Băloi a încercat şi anul trecut să evacueze familiile din imobile şi să demoleze barăcile, însă nu a reuşit. Chiriaşii au avut la dispoziție un an să îşi caute alte case, însă nimeni nu a plecat până acum din zona retrocedată de instanţa de judecată. „Am făcut o înțelegere cu Primăria Târgu Jiu și am stabilit ca pe 31 octombrie să vin cu executorul pentru evacuarea chiriașilor. Până atunci, primăria și-a luat angajamentul să finalizeze locuințele sociale pentru ca aceia din ACH care n-au case să meargă acolo. Sunt mulți printre ei care au case, adică nu o casă, case! Știam că voi câștiga, speram să fie așa. Până la urmă, orice proprietar din România are dreptul de a stăpâni şi folosi proprietatea sa. Sunt decizii judecătoreşti definitive şi irevocabile şi ele trebuie puse în aplicare. M-am săturat de tribunale, de cheltuieli cu procese. Sunt 13 ani de chin, de drumuri, şi din această cauză vre

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 33 minute
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum o ora
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Firma xAI a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul ac

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Horoscop pentru duminică, 13 iulie 2025. Se întrezăresc întâlniri si discuții cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 32 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 12 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 12 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°