Cinci persoane şi-au pierdut viaţa, printre care şi doi copii cu vârste de 7 şi 8 ani, într-un accident rutier petrecut marţi dimineaţă pe Drumul European E 60, între localităţile mureşene Chendu şi Ţigmandru, informează Agerpres.
Şeful Poliţiei Rutiere Mureş, col. Lucian Archiudean, a declarat că accidentul a fost produs de o şoferiţă din satul Chendu, de 40 de ani, care a intrat în depăşirea unui autotractor fără să se asigure şi a tamponat frontal o maşină de teren care circula regulamentar din sens opus.
Potrivit lui Archiudean, toţi cei cinci pasageri aflaţi în autoturismul condus de şoferiţă au murit pe loc.
Şoferul autotractorului pe care şoferiţa a încercat să îl depăşească a declarat poliţiştilor că a sesizat intenţia autoturismului de a-l depăşi şi i-a semnalizat faptul că vine o maşină din sens opus, însă conducătoarea auto nu a ţinut cont de avertisment.
Circulaţia este întrerupă de aproape o oră pe E 60 între Chendu şi Ţigmandru, maşinile mici fiind deviate pe un drum pietruit.
Cinci persoane şi-au pierdut viaţa, printre care şi doi copii cu vârste de 7 şi 8 ani, într-un accident rutier petrecut marţi dimineaţă pe Drumul European E 60, între localităţile mureşene Chendu şi Ţigmandru, informează Agerpres.
Şeful Poliţiei Rutiere Mureş, col. Lucian Archiudean, a declarat că accidentul a fost produs de o şoferiţă din satul Chendu, de 40 de ani, care a intrat în depăşirea unui autotractor fără să se asigure şi a tamponat frontal o maşină de teren care circula regulamentar din sens opus.
Potrivit lui Archiudean, toţi cei cinci pasageri aflaţi în autoturismul condus de şoferiţă au murit pe loc.
Şoferul autotractorului pe care şoferiţa a încercat să îl depăşească a declarat poliţiştilor că a sesizat intenţia autoturismului de a-l depăşi şi i-a semnalizat faptul că vine o maşină di