La 22 de kilometri de Craiova, în comuna Goieşti, învăţământul se face în condiţii precare. Profesorii care predau în satele de pe malul râului Amaradia fac naveta pe jos, iar unităţile de învăţământ nu au nici o sursă de apă. Copiii se spală pe mâini la lighean.

La Goieşti, civilizaţia se oprește la drumul principal. Microbuzul care asigură transportul profesorilor nu intră pe drumurile comunale, pentru că sunt neasfaltate. Dascălii au naveta asigurată doar până la intrarea în comună, pe Drumul Naţional B6. De acolo, cei care predau în satele Mălăeşti, Pioreşti, Ţandăra şi Popeasa trebuie să străbată zilnic minimum patru kilometri pe jos, peste câmpurile agricole, pentru a preda copiilor. În cele patru sate sunt 200 de elevi şi preşcolari. Traseul este o adevărată aventură, fiind şi o zonă deluroasă. Au de urcat pe potecile dealurilor nisipoase, în care se îngroapă piciorul, dar şi pietrele puse de primărie pentru a atenua alunecarea. Dacă pe drum trec căruţe sau tractoare, imediat se ridică nori de praf, care îi acoperă pe trecători. Toamna şi iarna, drumurile devin impracticabile din cauza precipitaţiilor. Profesorii şi elevii vin la şcoală în cizme de cauciuc.

La Pioreşti nu este pod peste Amaradia

La Pioreşti, situaţia este dezastruoasă. Accesul în sat se face exclusiv pe o punte suspendată din lemn, peste râul Amaradia, la care dascălii ajung după aproape doi kilometri de mers pe jos de la drumul principal, de-a lungul unor terenuri agricole. Nu este pod peste râu, ca în cazul satelor Ţandăra şi Popeasa, şi nu pot pătrunde nici căruţele. Puntea se clatină din toate colţurile imediat ce pui piciorul pe ea. Aşa este din moşi-strămoşi, spun localnicii. Din când în când, se mai schimbă blănile, care cedează mai ales după ploi, fiind şi foarte vechi. Acest pod improvizat nu este capăt de linie. După ce este străbătut, până în sat, mai trebuie să