Râmnicu Vâlcea număra în anii 60, o populaţie de maxim 35.000 de mii de locuitori, fiind un orăşel din regiunea Argeş. Împărţirea administrativ teritorială a României din 1968, face să reapară pe hartă judeţul Vâlcea, cu reşedinţa la Râmnic. Odată cu această împărţire teritorială începe şi industrializarea judeţului, a municipiului, anulându-i în timp eticheta de oraş al pensionarilor. Aşa au apărut Uzinele de Sodă, Uzina de apă grea, dar cea mai importantă investiţiei a comunismului a fost Combinatul Chimic Govora, actualul OLTCHIM. Asta se întâmplă în anii 70. Combinatul Chimic a fost gândit de guvernanţii de atunci să funcţioneze în sistem integrat cu fratele mai mare de la Piteşti – Combinatul petrochimic. Şi anume, în sensul că, la Piteşti, platforma industrială de acolo avea o rafinărie care în urma procesului de rafinare a petrolului, compuşii colaterali erau trecuţi printr-o instalaţie de priolozia din care ulterior se fabrica propilenă şi etilenă.
Cele două substanţe organice printr-un sistem de două conducte subterane ajungeau la platforma Râureni din Râmnicu Vâlcea, la Combinatul Chimic Govora. Un proces industrial ingenios pentru acea perioadă şi care a dat roade până la finele anilor 90. Astfel un şir lung de agenţi economici s-au dezvoltat adiacenţi Combinatului vâlcean. Termocentrala(CET) Govora care produicea pentru OLTCHIM abur industrial, Exploatarea Sării de la Ocnele Mari care oferea saramură aceluiaşi combinat. Exploatarea Minieră Berbeşti-Alunu, Cuceşti etc, cei care furnizau cărbune pentru CET.
Astfel între 1980 – 1990, s-a dezvoltat o întreagă reţea de agenţi economici în zona Râureni din Râmnicu Vâlcea, toţi însă interdependenţi. Populaţia Râmnicului a crescut într-o progresie geometrică, depăşind la finele lui 1989, cifra de 100.000, intrând în categoria oraşelor mijlocii, cartiere de blocuri noi, infrastructură, peste jumătate di