Loc de promenadă pentru elitele românilor, spaţiu al boemiei bucureştene, important vad comercial, Calea Victoriei şi-a purtat de-a lungul vremii secretele ei, ascunse în separeurile localurilor şi restaurantelor sale. Aici se povesteau viitoarele cărţi, se năşteau idile amoroase, “se alcătuiau guverne” şi se puneau la cale treburile statului.

Istoria Bucureştiului este strâns legată şi se împleteşte în jurul Căii Victoriei. Aceasta a fost prima stradă pavată din România, aici se întâlneau elitele culturale şi politice, iar, ca şi acum, o casă pe acest bulevard era eticheta apartenenţei la un statut social respectabil.

Numele vechi al Căii Victoriei era Podul Mogoşoaiei. A primit noul nume în anul 1878, după ce trupele române, ca urmare a victoriei obţinute în Războiul de Independenţă, şi-au făcut intrarea triumfală în oraş, pe această arteră.

Prima planificare urbanistică a Bucureştiului

Cea mai cunoscută stradă din capitală îşi datorează existenţa domnitorului Constantin Brâncoveanu, care urcă pe tronul ţării în 1688. Patru ani mai târziu, Brâncoveanu taie un drum care să lege moşia sa de pe malul Dâmboviţei cu moşia de la Mogoşoaia, unde va construi un palat superb în anul 1702.

În primele consemnări, actuala Calea Victoriei apare menţionată cu numele de “Uliţa cea Mare” sau Calea Braşovului. Atunci când a deschis noua arteră, domnitorul nu a ţinut cont de propietăţile existente pe traseul ei: cele ale boierilor Bălăceni şi Cantacuzini, de aceea acţiunea lui poate fi considerată primul proiect de planificare urbanistică a Bucureştiului.

Gheorghe Crutzescu, autorul cărţii “Podul Mogoşoaiei. Povestea unei străzi”, evocă imaginea începuturilor acestei străzi bucureştene. ”Acest drum s-a născut şerpuit, spre ciuda edililor şi a urbaniştilor. Dar n-au ce-i face: el urmează creasta dealului, care din Dâmboviţa porneşte spre miazănoapt