În eventualitatea în care retailerul francez Carrefour şi nemţii de la Metro Group îşi vor vinde operaţiunile din Turcia, lanţurile de supermarketuri locale iau în calcul posibilitatea formării unui consorţiu pentru a cumpăra operaţiunile celor doi retaileri internaţionali, scrie Daily News Turcia.
Proprietarii lanţurilor locale de magazine s-au gândit deja şi la surse de finanţare: fie vor derula o oferta publică iniţială, fie vor atrage în parteneriat unul sau mai multe fonduri de hedging.
"Niciun lanţ din Turcia nu are capacitatea de a achiziţiona singur un brand internaţional. Cu toate acestea, dacă ne punem capitalurile împreună, cumpărarea acestor anţuri devine o misiune realizabilă. Mai mult decât atât, putem beneficia de diverse instrumente financiare Putem derula IPO sau putem vorbi cu fonduri străine", a declarat Ayhan Salman, preşedintele lanţului de supermarketuri Hadim, care operează în regiuni precum Bursa, Eskişehir şi Kütahya.
Potrivit acestuia, Carrefour şi Metro au dificultăţi pe piaţa turcă pentru că nu au ştiut să se adapteze pieţei şi nu au înţeles cultura locală. De asemenea, Salman crede că gigantul francez s-a dovedit a fi inflexibil, iar faptul că toate deciziile locale s-au luat numai după consultări cu membrii din headquarter a înrăutăţit şi mai mult situaţia.
La rândul său, Cemal Özen, directorul executiv al Onur Market, ce operează un lanţ de 167 de magazine în Istanbul şi Trakya, a declarat că nu a făcut încă niciun demers oficial pentru formarea consorţiului, în condiţiile în care nici cei doi retaileri nu au anunţat oficial că magazinele lor sunt de vânzare. Totuşi, Ozen afirmă că au început pregătirile pentru formarea concernului, din care ar putea face parte 10 operatori de magazine locali.
În luna august, CEO-ul Carrefour, Georges Plassat, a declarat cu ocazia prezentării rezultatelor financiare aferente