Oricât ar încerca Mihail Neamţu să explice de ce îl elogia pe Codreanu în adolescenţă, imaginea lui va rămâne lipită de imaginea „Căpitanului.” Cel puţin o vreme. Asta este, greşelile trecutului se plătesc. Şi nu, nu ne consolează nici că Eliade, Cioran, şi alţii au avut aceleaşi simpatii politice în tinereţe. Şi nu, nu e neapărat prea credibil ca un tânăr de 15-16 ani cu aspiraţii intelectuale să nu fi aflat în anii 90 despre crimele Mişcării Legionare.

Ar fi interesant de aflat în ce măsură aveau cunoştinţă Traian Băsescu şi liderii PDL-ului de opţiunile politice din adolescenţa lui Neamţu. Dacă ştiau, înseamnă că s-au aliat probabil cu Noua Republică pentru a încerca să ţintească, pe lângă segmentul conservator, şi segmentul naţionalist al electoratului român. Însă mai undercover: Neamţu oricum nici n-ar fi ştiut pe atunci despre crimele legionarilor, PDL-iştii oricum nici n-ar fi ştiut prea multe despre trecutul lui Neamţu, Traian Băsescu oricum nu i-ar şti nici măcar numele lui „Horia,” şi la urma urmei ar fi mai mult sau mai puţin doar o alianţă de conjunctură, care oricum începe mai nou să fie clătinată de conflictele (reale? regizate?) Neamţu-Udrea şi Neamţu-MRU. În eventualitatea – deloc improbabilă – în care artizanii alianţei PDL-Noua Republică ştiau ce a scris Neamţu în anii 90, ar deveni tot mai clar că au dorit electoratul naţionalist fără ca ei să rostească un discurs naţionalist. S-a dorit carisma lui Codreanu fără imaginea crimelor comise de legionari. Electoratul naţionalist, care a renunţat în mare parte la PRM şi PNG, a fost – şi va fi – curtat până la alegerile parlamentare atât de către Uniunea Social-Liberală, cât şi de către Alianţa de Dreapta. Iar Neamţu se dezice de extremism, însă discursul său păstrează partea ceva mai inofensivă a discursului legionar: caracterul mistic-religios, anticomunismul, atitudinea conservatoare. Discurs