I don’t want realism. I want magic! (Tennessee Williams)

Îmi era dor de poveștile lui Hitchcock și de profilele psihologice ale criminalului. Îmi era dor de modul în care mă transpune cu grijă, pentru 1-2 ore, într-un alt timp, la început de secol. Asta mi se pare că este de fapt și responsabilitatea unui regizor: să reflecte prin lucrările lui societatea și timpul în care trăiește. Mi-am dat seama că am văzut doar filme noire din întreaga panoplie de lucrări absolut monumentale ale lui Hitchcock: Notorious (1946) cu Ingrid Bergman și Cary Grant. În timpul filmărilor, din cauza subiectului legat de uraniul din America de Sud, Hitchcock a fost pus pentru o scurtă perioadă de timp sub supraveghere. Psycho (1960) – a rămas filmul care mi-a marcat copilăria, dar și viața, iar ca să mă exprim „like my mother”… m-a marcat pe toate planurile: fizic, psihic și eteric. L-am regăsit odată în amfitrioana mea care locuia la ultimul etaj la casei, ca un supraEU. De acolo vorbea întotdeauna cu noi.

Dial M for Murder (1954) spune povestea unei crime imperfecte. Un soț mai „control freak” are senzația că poate planifica în detaliu asasinarea soției sale nestatornice. Bineînțeles că totul este demascat de un detectiv isteț care gândește în timp real.

Hitchcock ar putea fi un exemplu excelent de studiu al criminalului în serie din România. Jumătate de secol mai târziu, dar totuși în prezent. Nivelul de profesionalism al celor de la crimă organizată, poliție și armată se învârte în jurul celor 15 crime cu autor necunoscut (Elodia inclusive) din ultimii 10 ani, întâmplate în România. Mi-am dat seama că în cotext wild-wild-west-made-in-romania, dacă acești autori necunoscuți sunt mafioți sau din servicii, au scăpat. Interesul justiției este să urmărească găinarii și infractorii mici. Ceilalți plătesc prea bine.

Mă tot gândesc la criminalul pe