Democrat-liberalul Teodor Baconschi se folosește de recentele dezertări din PDL pentru a le da o lecție practică celor care lucrează la coagularea dreptei sub numele de Alianța România Dreaptă (ARD). Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
"Traseismul ne mai dă o palmă: senatorul PDL Borza a luat așa, brusc, decizia de a deveni - unde ești nene Iancule ! - "independent, afiliat PNL". Păi ori independent, ori afiliat... Din această dilemă nu putem ieși", comentează Baconschi pe Facebook.
Acesat profită de ocazie pentru a da o lecție colegilor săi: "Asta arată că, dacă ARD nu va tria serios candidații săi pentru 9 decembrie (când sunt alegerile parlamentare - n.r.), are toate șansele să se ARDĂ, în loc să ARDĂ USL", scrie Baconschi.
Deși nu a dat nume, democrat-liberalul se referă, cel mai probabil, la câteva dintre numele apărute în rândurile noului partid înființat de Mihai Răzvan Ungureanu, persoane care au fost în PSD, PDL sau chiar PRM. Este vorba de foştii miniştri PSD de la Interne şi Sănătate, Marian Săniuţă şi Ion Bazac, şi de foştii deputaţi PDL, Ştefan Pirpiliu şi Dănuţ Liga, acesta din urmă trecând şi pe la PRM. Și președintele partidului Noua Republică, Mihail Neamțu, a fost extrem de critic față de aceste achiziții.
CITIȚI ȘI: Senatorul Dorel Borza pleacă din PDLNoua Republică, atac la MRU: Devine o dezamăgire pentru electoratul de dreaptaTraseiştii agită apele în interiorul marii Alianţe a Dreptei