Ce se întâmplă în Uniunea Europeană? „O grămadă“ ar fi răspunsul la îndemână. La Bruxelles şi în marile cancelarii occidentale,
se caută soluţii la criza euro, dar se duce şi un război extrem de dur. Miza este direcţia în care va evolua Europa.
Instituţiile europene îşi redefinesc modul de funcţionare şi rolul în arhitectura comunitară. Cel mai recent exemplu este cel al Băncii Centrale Europene (BCE). Preşedintele instituţiei, Mario Draghi, a anunţat că BCE va cumpăra nelimitat titluri de stat de pe piaţa secundară, până când criza va fi trecut. Mario Draghi a îndeplinit aşteptările de suprafaţă, şi-a depăşit atribuţiile prevăzute prin tratatele Uniunii şi a cumpărat, la un preţ extrem de mare, nişte timp comunităţii europene.
Amânarea unei soluţii permanente va fi de scurtă durată. Italia e pe drumul cel bun către o recesiune de proporţii. Anul acesta, economia ţării se va contracta, conform estimărilor CEDO, cu 2,4%. În Spania, şomajul în rândul tinerilor depăşeşte 50%, băncile abia mai respiră sub povara activelor toxice şi a pieţei imobiliare la pământ. Economia Greciei a scăzut cu 20% faţă de anul trecut, guvernul de la Atena cere amânări pentru a-şi putea respecta angajamentele, dar se loveşte de refuzuri. În acest context, anunţul BCE nu rezolvă problemele structurale cu care se confruntă aceste ţări, iar instituţia se află în conflict deschis cu banca centrală a Germaniei.
La Berlin, spiritele sunt încinse. Toate măsurile pe termen scurt, printre care şi posibilitatea de salvare a ţărilor în dificultate cu fonduri din Mecanismul Permanent de Stabilitate (ESM), sunt privite ca o înfrângere a politicii germane. Pe de-o parte, toate sumele vehiculate mai mult sau mai puţin explicit înseamnă o povară pentru contribuabilul german – singurul care poate susţine în termeni reali aceste vărsări de capital. Pe de
