Un câine vagabond salvat de un englez de pe străzile Zărneştiului a ajuns vedetă în Marea Britanie. Cățelul a fost găsit pe stradă de soții Dave din Anglia în timp ce se aflau într-o misiune caritabilă în România. Dave Love a povestit pentru publicația Express & Star,citată de ziare.com, că a văzut cățelul târându-se de sub o mașină abandonată din Zărnești, leșinat de foame, pe o căldură de peste 30 de grade. A decis pe loc să-l ia cu el. L-a mituit pe șoferul microbuzului în care se afla pentru a-i permite să-l ia la bord, iar imediat după ce a ajuns la hotel a luat un taxi și l-a dus la cel mai apropiat veterinar.
Cățelul se află într-o stare foarte gravă. Veterinarul le-a spus că avea coada infectată și că ar fi murit în două zile dacă nu era operat. Avea numai șase săptămâni. Dave, împreună cu soția sa, Kate, n-au stat pe gânduri și au decis să suporte toate cheltuielile legate de tratamentul medical al cățelului. Apoi s-au decis să-l ia cu ei acasă, în Anglia. L-au numit Zani, după numele localității în care l-au găsit, Zărnești.
Dave și Kate Love au trebuit să aștepte două luni până au fost gata formalitățile legale pentru transportul lui Zani din Zărnești, România, în Staffordshire, Anglia. Transport care i-a costat 800 de lire sterline (peste 1.000 euro).
"Nu puteam să-l lăsăm să moară. Unii cred că suntem nebuni, dar, odată de l-am găsit, nu ne-am mai putut despărți de el. Reacțiile altor oameni au fost amuzante, deoarece, în mod normal, România este asociată cu adopția copiilor, nu a câinilor", a spus Dave Love pentru publicația Express & Star.
Un câine vagabond salvat de un englez de pe străzile Zărneştiului a ajuns vedetă în Marea Britanie. Cățelul a fost găsit pe stradă de soții Dave din Anglia în timp ce se aflau într-o misiune caritabilă în România. Dave Love a povestit pentru publicația Express & Star,citată de ziare.com, că