Nu sunt creştin practicant. Trec însă prin preajma bisericilor şi mânăstirilor vechi din când în când. Au „energie buna", construită în zeci, sute de ani cu gândurile bune, speranţa, smerenia celor care le-au trecut pragul şi asta se simte cumva în aer, te ajută să-ţi pui ordine în gânduri, să furi nişte clipe tihnite.

Vineri am prins la difuzoarele din curtea mănăstirii o parte din predica de la Radu Vodă din Bucureşti-partea în care se pomenea de „răutatea celor care pretind că Biserica nu plăteşte taxe şi care nu vor decât să dezbine". „Cum nu plăteşte Biserica TVA când din salariile preoţilor se reţine CAS? E adevărat că nu se plăteşte impozit pe teren şi clădirea bisericilor, dar când mănăstirile au alte posesiuni, ele nu sunt impozitate? Cum adică nu plătim taxe, cum de se scornesc mereu atâtea răutăţi?"

Las la o parte diferenţa dintre taxe şi impozite pe care Sfinţia Sa nu avea cum s-o stăpânească şi mă întorc puţin la ideea impozitării veniturilor şi proprietăţilor Bisericii.

Dacă v-aţi mirat de rapiditatea cu care se înalţă bisericile în România trebuie să ştiţi că în majoritatea cazurilor „investitia" vine din donaţii - primăriile dau terenul (sau îl donează credincioşii), materialele de construcţii, mâna de lucru se dăruiesc de regulă tot pe principiul „poate vede cel de sus şi îmi întoarce darul, poate mai închide ochii.." (iar în cazul primăriilor sunt multe motive de închis ochii).

În afara donaţiilor fondurile proprii ale preoţilor contează în mai mică măsură şi n-am auzit să existe credite imobiliare pentru preoţi, cu ipotecă pe Biserică. Ce se întâmplă apoi cu rezultatul acestor donaţii?

Păi, devin oarecum afacerea de familie şi nefiscalizata a părintelui. Nu există impozit pe teren şi clădire, TVA la vânzarea articolelor bisericeşti, venituri declarate şi impozitate din oficierea slujbelor de înmormântare, cununie, bote