Europarlamentarul Daciana Sârbu a declarat în plenul Parlamentului European că legislaţia comunitară referitoare la agricultură poate îngreuna micii agricultori, se transmite printr-un comunicat de presă.
"În România o treime din populaţie munceşte în agricultură, majoritatea fiind mici producători. Pentru aceşti producători, politicile europene sunt de foarte multe ori imposibil de implementat sau excesiv de birocratice. Bineinţeles, nu putem să facem compromisuri în ceea ce priveşte siguranţa alimentară, însă, în numele acesteia, nici nu trebuie să adoptăm măsuri care să îi afecteze pe cei mai vulnerabili dintre producătorii de alimente. Consider că identificarea electronică a animalelor ar trebui să fie opţionala", a declarat eurodeputata.
Astăzi, plenul PE de la Strasbourg va vota "Propunerea modificată de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1760/2000 în ceea ce priveşte identificarea electronică a bovinelor şi eliminarea dispozițiilor privind etichetarea facultativă a cărnii de vită şi de mânzat".
F. A. Europarlamentarul Daciana Sârbu a declarat în plenul Parlamentului European că legislaţia comunitară referitoare la agricultură poate îngreuna micii agricultori, se transmite printr-un comunicat de presă.
"În România o treime din populaţie munceşte în agricultură, majoritatea fiind mici producători. Pentru aceşti producători, politicile europene sunt de foarte multe ori imposibil de implementat sau excesiv de birocratice. Bineinţeles, nu putem să facem compromisuri în ceea ce priveşte siguranţa alimentară, însă, în numele acesteia, nici nu trebuie să adoptăm măsuri care să îi afecteze pe cei mai vulnerabili dintre producătorii de alimente. Consider că identificarea electronică a animalelor ar trebui să fie opţionala", a declarat eurodeputata.
Astăzi, plenul PE de la Stras