Franţa “nu poate primi toată mizeria din lume şi din Europa”, a afirmat marţi, în legătură cu dosarul romilor, ministrul francez de Interne. Manuel Valls este aşteptat miercuri în România împreună cu colegul său de guvernare, Bernard Cazeneuve, care deţine portofoliul Afacerilor Externe, relatează AFP, citat de MEDIAFAX.
“Astăzi, nu putem să ne permitem să primim toate aceste populaţii care sunt condamnaţii pământului, care sunt hărţuite în ţara lor, care sunt discriminate”, a declarat Manuel Valls, pentru BFMTV şi RMC.
Franța “are partea sa în materie de azil, în materie de inserţie, dar mesajul este clar: fermitatea”, a adăugat ministrul francez, citat de MEDIAFAX.
“Fără îndoială, înainte de sfârşitul lunii septembrie, 7.000 de români sau bulgari vor fi repatriaţi prin sistemul de ajutor pentru reîntoarcere” în ţara lor, a mai spus ministrul, recunoscând totuşi că există “şi alții care au sosit”.
Franța “are partea sa în materie de azil, în materie de inserţie, dar mesajul este clar: fermitatea”, a adăugat el.
Citeste mai mult pe RTV.NET
Franţa “nu poate primi toată mizeria din lume şi din Europa”, a afirmat marţi, în legătură cu dosarul romilor, ministrul francez de Interne. Manuel Valls este aşteptat miercuri în România împreună cu colegul său de guvernare, Bernard Cazeneuve, care deţine portofoliul Afacerilor Externe, relatează AFP, citat de MEDIAFAX.
“Astăzi, nu putem să ne permitem să primim toate aceste populaţii care sunt condamnaţii pământului, care sunt hărţuite în ţara lor, care sunt discriminate”, a declarat Manuel Valls, pentru BFMTV şi RMC.
Franța “are partea sa în materie de azil, în materie de inserţie, dar mesajul este clar: fermitatea”, a adăugat ministrul francez, citat de MEDIAFAX.
“Fără îndoială, înainte de sfârşitul lunii septembrie, 7.000 de români sau bulgari vor fi repatriaţi prin sistemul