Specialiştii europeni vor discuta cu puterea, opoziţia şi Ministerul Justiţiei despre abuzurile reclamate de Curtea Constituţională şi CSM. UDMR a trimis la discuţii un deputat protejat de Parlament în faţa legii şi un senator care a criticat constant lupta anticorupţie.
În primele două zile, membrii delegaţiei conduse de Thomas Markert vor culege informaţii de la toate părţile implicate în disputa privind referendumul: CCR, CSM, Preşedinţie, de la fostul interimar Crin Antonescu, de la premierul Victor Ponta, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, de la fostul ministru al Justiţiei, Titus Corlatean, de la UNPR, UDMR şi PDL. Totodată, va exista o discuţie şi cu reprezentantul supleant al României la Comisia de la Venetia, Bogdan Aurescu, iar ultima întâlnire programată este cea cu Mona Pivniceru, actualul ministru al Justiţiei.
Discuţiile de la CCR şi CSM
Ieri, delegaţia Comisiei de la Veneţia s-a întâlnit cu judecătorii CCR, cu reprezentanţii CSM şi cu preşedintele Traian Băsescu. La CCR opiniile au fost contrare, uşor confuze. „Se vedea o curte slăbită de atacurile suferite în această perioadă", au declarat sursele RL. La CSM, interesul a gravitat în jurul consecinţelor pe care le-au avut abuzurile asupra sistemului judiciar, din momentul condamnării fostului premier Adrian Năstase din luna iunie 2012. La vremea respectivă, condamnarea a declanşat o serie de atacuri la adresa Justiţiei, dar şi demersuri pentru subordonarea unor instituţii-cheie ale statului, precum Avocatul Poporului sau Monitorul Oficial. De asemenea, a precipitat suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.
Tot la CSM s-a discutat şi despre modul în care se vor face numiri la conducerea Parchetului General şi la DNA şi despre cum vor fi îndeplinite criteriile impuse de Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV). Un alt subiect dezbătut a vizat atacu