Hotelierii cer MDRT să le explice motivul pentru care vor fi obligaţi să transmită datele confidenţiale ale turiştilor prin sistemul electronic de evidenţă, vor garanţii legale asupra păstrării confidenţialităţii datelor şi se opun introducerii sistemului în forma actuală, informează Mediafax.
"Federaţia noastră nu este împotriva obţinerii a orice fel de date statistice, dar atunci cand vom fi obligaţi să transmitem centralizat datele individuale ale oricărui client al nostru (nume/prenume, act de identitate, adresa, data când se află într-un anumit loc etc.) considerăm că se încalcă libera şi neîngrădita circulaţie a cetăţeanului şi, în acest sens, ne va fi foarte greu să respectăm această obligaţie fără să avem acordul expres al cetăţeanului. Fişa turistului se completa şi până acum, dar era păstrată la noi, sub responsabilitatea noastră, şi eventual consultată în condiţiile legii", a declarat agenţiei Mediafax Radu Enache, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR).
El spune că hotelierii vor să li se explice pentru ce vor obligaţi să transmită date confidenţiale ale turiştilor şi cer o garanţie legală asupra păstrării confidentialităţii informaţiilor.
Transmiterea datelor respective, susţine Enache, care nu au niciun caracter statistic (nume/prenume, act de identitate, adresa etc.) va duce la pierderea unei părţi din venituri pentru hotelieri şi le va îngreuna activitatea.
El a afirmat că propunerea de act normativ contravine prevederilor din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, care este în vigoare.
Prin nota de informare care se află la recepţia hotelurilor, turiştii sunt avertizaţi că au dreptul să se opună la prelucrarea datelor personale şi pot solicita ştergerea acestora, datele turistului fiind con