Expoziția subREAL Retrospect este o revizitare inteligentă și spectaculoasă a producției atât de nonconformiste și de provocatoare a grupului, de-a lungul a aproape două decenii.

Scriu acest text cu surpriza, chiar uimirea, că, la trei luni de la deschidere*, niciun text critic profesionist nu a fost încă pu­blicat despre expoziția Re­trospect a grupului sub­REAL de la MNAC. Să fi fost agitația politică a verii atât de șocantă și de ab­sorbantă, încât ne-a în­de­părtat de domeniile noastre profesionale și ne-a împins spre agitația socială? Să fie tagma (oricum redusă) a criticilor de artă atât de ob­nubilată de politic și de caniculă, încât să-și uite reflexele firești de întâmpinare a unui eveniment cultural?

Căci retrospectiva de la MNAC este un eve­niment cultural pe cât vizual. Iar grupul subREAL – Călin Dan, Iosif Kiraly și Dan Mi­hălțianu (până în 1993) – este un grup artistic foarte cunoscut în România. Creat în 1990, imediat după revoluție, el a re­pre­zentat prima manifestare coerentă și plină de forță a unei atitudini critice care și-a propus să exorcizeze „reziduurile de­ce­ni­i­lor de opresiune comunistă“, cum apare într-un text teoretic. Combinând fo­to­gra­fia cu instalația și elemente de per­for­mance și acționism, subREAL a construit în anii ’90 un discurs vizual-teoretic bine articulat, care a pus în discuție - cu sar­casm și umor, uneori cu cinism - se­che­lele profunde lăsate de perioada co­mu­nistă asupra comportamentelor colective și mentalităților culturale locale. Fo­lo­sin­du-se de noile media, intrate în forță tot atunci în România, subREAL a adoptat o abordare conceptuală a actului artistic, în sensul apropierii de social, al co­mentariului critic, al pro­blematizării politicului și economicului imediat, abor­dare care a devenit mai cu­rentă printre artiștii ro­mâni abia după mijlocul ani­lor 2000, când grupul își încetează