Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, se va întâlni la Roma cu liderii partidului Il Popolo della Libertà şi va fi primit la Vatican. Sursa: CODRIN PRISECARU
MRU va începe azi un turneu european cu scopul de a dezvolta legăturile dintre partidul său şi dreapta europeană, ca parte integrantă a demersului de aderare a formaţiunii pe care o conduce la Partidul Popular European.
Azi şi mâine, Mihai-Razvan Ungureanu se va afla la Roma, unde va avea o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai partidelor de dreapta printre care Claudio Scajola, deputat şi lider al Partidului Il Popolo della Libertà, şi Giovanni Alemanno, primarul Romei.
"PPE a dovedit că poate fi motorul unei Europe moderne şi apropiate de cetăţenii săi. Forţa Civică a adoptat recent o rezoluţie prin care şi-a anunţat dorinţa de a adera la Partidul Popular European, cea mai puternică structură politică europeană, care împărtăşeşte, la fel ca noi, valori fundamentale precum libertatea şi responsabilitatea, egalitatea în drepturi, justiţia şi solidaritatea", a declarat Ungureanu.
“Sunt convins că Forţa Civică va deveni în scurt timp o voce puternică în interiorul PPE”, a mai adăugat acesta.
Tot la Roma, Mihai-Răzvan Ungureanu va fi primit la Vatican de către Secretarul de Stat Cardinalul Tarcisio Bertone.
Turneul european al lui Mihai-Răzvan Ungureanu va continua în următoarele săptămăni, liderul Forţei Civice urmând să se deplaseze în Germania, Austria, Franţa şi Belgia.