Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) se află, actualmente, în plin proces de reacreditare a serviciilor sociale pe care le furnizează persoanelor adulte cu handicap. Este vorba de nouă centre rezidențiale, două locuințe protejate și un centru de servicii de recuperare de tip ambulatoriu, care oferă servicii sociale specializate unui număr de 429 persoane cu handicap adulte.
Acreditarea acestora se face din trei în trei ani, cea din 2009 expirând anul acesta. „Acreditarea serviciilor sociale nu reprezintă numai un act strict «administrativ», ci o garanție a faptului că serviciile sociale oferite de către un centru rezidențial sunt la standardele de calitate solicitate de legislatia în vigoare. În același timp, o acreditare a serviciilor sociale presupune și o monitorizare a felului în care personalul implicat acordă aceste servicii”, a declarat Nina Sterian, din cadrul Direcției pentru Protecția Persoanelor Adulte cu Handicap (DPPAH) a DGASPC.
Potrivit legislației în vigoare, procesul de acreditare constă în întocmirea de către solicitant a unei documentații, ce cuprinde cererea de acreditare și fișa de descriere a serviciului pentru care se solicită acreditarea. La acestea, se atașează mai multe documente. „Reacreditarea serviciilor înseamnă, pentru DGASPC Vrancea –DPPAH, un mod de a demonstra că oferă servicii sociale primare și specializate la standarde de calitate, care are 51 de cerințe din domenii precum: cum se pot accesa serviciile, care sunt condițiile pentru găzduire, cum realizăm îngrijirea beneficiarului, ce activități desfășurăm pentru recuperarea /reabilitarea beneficiarului, cum îl sprijinim pentru reintegrarea lui socială, familială, comunitară, dar și care îi sunt drepturile potrivit Codului Drepturilor Beneficiarilor. Scopul acestui proces de acreditare este acela de a oferi servicii sociale de calitate