Introducerea bacalaureatului profesional, deși se dorește a fi o „despărțire a apelor“, sună mai degrabă a tentativă populistă de atragere a cohortelor de absolvenți prost pregătiți.

După rezultatele dezastruoase ale sesiunii de toamnă a bacalaureatului, care nu au făcut de­cât să le confirme pe cele din vară, Eca­te­rina Andronescu, eternul – și unicul existent, judecând după șirul de op­ți­uni anterioare ale PSD – mi­nistru al Învățământului, a anun­țat inițierea unui proiect de lege intrat săptămâna aceasta în dezbaterea Se­na­tului, privind introducerea unui bacalaureat diferențiat.

Soluția este, la prima vedere, satisfăcătoare pentru aproape jumătate din populația șco­la­ră absolventă de liceu. Liceele tehnice pre­gă­tesc generații întregi, care, după cum s-a vă­zut doi ani la rând, nu sunt în stare să treacă un examen de dificultate medie. Trecând pes­te constatările evidente despre starea în­vă­ță­mântului, despre marasmul creierelor in­hi­ba­te până la dispariție de stimulii alternativi ai civilizației contemporane, orice ministru al În­vățământului este îndreptățit să-și pună o în­trebare pe cât de simplă în formulare, pe atât de anevoioasă în soluții: ce fac aceste ge­ne­rații de tineri absolvenți de liceu, incapabili să obțină documentul final, Diploma de ba­ca­la­u­reat?

Legea educației naționale, în vigoare, deși re­prezentanții USL au tendința să uite acest de­taliu, prevede introducerea bacalaureatului di­ferențiat pentru generația de elevi care va intra anul acesta la liceu. O soluție exista deci, dar, pen­tru ca lucrurile să se petreacă în ritmurile firești ale ge­ne­ra­țiilor școlare, ea ar fi trebuit să urmeze măcar pe­rio­di­ci­ta­tea ciclurilor de învățământ, adică patru ani. Pentru că ori­entarea școlară nu poate mer­ge pe sistemul campaniilor pro­moționale de su­per­ma­ga­zin, de azi pe mâine, deși mai toți reformatorii