Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi detalii şocante în cazul criminalului din Ilfov. Potrivit procurorilor, Nicolae Vlad a mai comis două crime, patru violuri şi o tâlhărie

Publicat in Adevarul, marți 11 septembrie 2012 ·

Cazul criminalului din Otopeni, Nicolae Vlad, capătă cu totul alte proporţii, după ce procurorii au stabilit că se face vinovat de alte două crime, patru violuri şi o tâlhărie comise în perioada mai 2010 – august – 2012. În baza acestor detalii şocante ale cazul criminalului în serie din Ilfov, procurorii au cerut prelungirea arestului preventiv.

Potrivit informaţiilor care apar în cererea procurorilor de prelungire a arestării se mai menţionează că de fiecare dată suspectul acţiona cu violenţă şi îşi muşca victimele, pe care apoi le viola.

Procurorii Parchetului instanţei supreme au cerut, marţi, Tribunalului Bucureşti prelungirea cu 30 de zile a duratei arestării preventive a lui Vlad Nicolae, criminalul studentei japoneze, pentru finalizarea expertizelor dispuse în cauză, precum şi pentru reaudierea unor părţi vătămate şi martori.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au înaintat, marţi, magistraţilor Tribunalului Bucureşti, referatul cu propunere de prelungire a duratei arestării preventive a lui Nicolae Vlad, pentru administrarea mai multor mijloace de probă: finalizarea expertizelor medico-legale dispuse asupra victimelor M.Y., S.T., M.M., P.S., S.M.; finalizarea expertizelor medico-legale psihiatrice şi reaudierea unor părţi vătămate şi martori.

Mandatul de arestare preventivă, prelungit până în octombrie

Vlad Nicolae a fost arestat pentru 29 de zile, începând din 19 august, fiind cercetat pentru omor calificat, omor calificat şi deosebit de grav, violare de domiciliu, viol, tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal.

Potrivit sursei citate, Vlad Nicolae mai este urmărit penal pentru violare de domiciliu, în formă continuată, cu privire la faptele comise în perioada mai - august 2010, în cazul în care victimă a fost P.S., dar ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 12 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 13 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 13 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 10 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°